Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Viteazul, omagiat la Congresul Internaţional de Dacologie

Publicat in Curierul, sâmbătă 29 mai 2010 ·

"Vechea capitală a Ardealului", Alba Iulia, este timp de două zile - 28 şi 29 mai - gazda celei de-a XI-a ediţii a Congresului Internaţional de Dacologie organizat de Dacia Revival International Society, condusă de Dr. Napoleon Săvescu.

"Malus Dacus" (adică Dacul cel rău) - cum era supranumit Mihai Viteazul de către "complotiştii" vremii lui - este tema acestei ediţii care se desfăşoară la Universitatea "1 Decembrie 1918" din oraşul de pe Mureş şi la care participă istorici, lingvişti, cercetători din România şi din străinătate.

Poate mai mult ca oricând, invitaţia adresată de către dr. Napoleon Săvescu celor care pot contribui, prin munca lor de cercetare, la înţelegerea şi buna receptare a adevăratei istorii a poporului român, dar şi celor care vor să audă ce spun cercetătorii, a declanşat un impresionant val de entuziasm în rândul tuturor iubitorilor de istorie şi de neam. "Veniţi să ne alăturăm glasurile spre a le demonstra încă o dată tuturor că noi, românii, suntem urmaşii acelora care, secole de-a rândul, au înfruntat cele mai puternice imperii ale lumii, iar astăzi continuăm să vorbim aceeaşi limbă, continuăm să avem aceleaşi tradiţii, continuăm să ne păstrăm identitatea în această ţară Carpato-Dunăreană", a sunat îndemnul lui Napoleon Săvescu, inserat şi în nr. 63 (din această lună) al revistei lunare de istorie şi cultură "Dacia", dedicat celui de-al XI-lea Congres Internaţional de Dacologie "Malus Dacus -2010". "De ce dac şi de ce rău?", a continuat Napoleon Săvescu. "Pentru că întreaga coaliţie era conştientă de puterea teritoriilor reunificate, pentru că, la acea dată, Dacia era încă vie în mărturii şi documente, iar Mihai Viteazul era rău într-adevăr cu cei care doreau dezbinarea visului său: de a reuni cele trei ţări surori. "Iată argumentul de nezdruncinat pentru care "astăzi, după mai bine de 41 de decenii de la Re-Unirea câtor

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 8 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

Multe evenimente în Braşov, azi, în Ziua Culturii Naţionale

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Ziua de azi, 15 ianuarie, când este Ziua Culturii Naţionale, va fi plină de evenimente în judeţul Braşov. Pentru a marca această zi s-au pregătit atât instituţiile de cultură din subordinea Primăriei Braşov, cât şi cele din subordinea Consiliului Ju

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 6 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Urmărire ca în filme în Constanța: Un șofer a fost oprit în trafic de polițiști cu focuri de armă

Adevarul acum 59 minute
Un tânăr de 26 de ani, cu dreptul de condus suspendat, a fost oprit de poliţişti în trafic cu focuri de armă, pe drumul naţional DN 22C, între Medgidia şi Poarta Albă, după ce a refuzat să oprească la semnalul oamenilor legii. 

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 12 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 10 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 13 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Anchetă în Germania după ce partidul de extremă dreapta AfD a distribuit pliante care seamănă cu bilete de avion, adresate „imigranților ilegali”

HotNews acum 10 ore
Autoritățile din Germania au început o anchetă după ce partidul de extremă dreapta Alternativa Dreaptă (AfD) a distribuit pliante care seamănă cu bilete de avion pentru deportare, adresate „imigranților ilegali”, ca parte a campaniei pentru alegeril

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-7°
mie.

-7°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mie.

-8°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°
Feedback
Feedback