… se intampla sa te indragostesti de cate un oras ca de un caine. E al tau. Il simti al tau. Stii cand maraie si stii cand da din coada. Nu ai nevoie de sondaje de opinie. Ii cunosti piatetele, ii cunosti oamenii, ii cunosti zidurile vechi ale Cetatii. Ii cunosti Cetatuia. Nu simti, stii ca e al tau. Pe actualul Bulevard al Eroilor m-au oprit trei patrule de militie in 18 decembrie 1989, intrebandu-ma de ce fluier (si, credeti-ma, nu fluieram de dragul Revolutiei). In Cluj m-am tot indragostit, acolo mi-am facut copiii si multi dintre putinii prieteni, acolo am facut NU si ZIUA de Nord-Vest (a nu se confunda cu altele), si ZIARUL de Cluj. Ii stiu birturile, ii stiu politicienii, ii stiu polististii, seresitii, universitarii si ziaristii. Si, chiar daca nu-i stiu pe toti – si nu-i stiu – ma amagesc de fiecare data ca-i stiu. Si de fiecare data amagirea functioneaza impecabil.
Am vazut multe orase mai mult sau mai putin celebre, dar asta mi-a intrat in sange. Il respir. Il mananc. Il beau. Il visez. Il Cluj. Il conjug: eu cluj, tu cluji, el/ea cluje; noi clujam, voi clujati, ei/ele clujeaza.
Si a inceput TIFF-ul – Festivalul International de Film Transilvania. In Piata Unirii a inceput – renovata de nu ti-e rusine sa iesi cu ea in lume.
Pai cum sa nu te sui in Dealul Clujului? Fie si numai asa…
PS Dar zice Tudor Giurgiu, directorul TIFF: ““TIFF este, uneori, copilul vitreg, renegat al Clujului. Uneori, proprietarii de terase sau baruri trag pielea de pe noi, nu avem un sediu permanent aici pentru că nu ni-l permitem şi, mai mult, primim de la primărie răspunsul privitor la buget cu doar două săptămâni înainte de începerea festivalului. Ne dorim un proiect strategic, un calendar de finanţare”. Si mai zice: ““Un slogan spune «Să mergi mai departe înseamnă să ştii când să te opreşti». Vă rog să ne ajutaţi să mergem mai departe. Eu şi echipa
