Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Consilierii nu au aprobat împrumutul pentru drumurile judeţene

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 mai 2010 ·

Consilierii judeţeni au amânat aprobarea proiectului prin care se prevedea accesarea unui credit pentru investiţii.

Din cei 967 de kilometri de drum judeţean din Vâlcea, 241 sunt pietruiţi şi din pământ. Alţi 378 de kilometri din cei 616 asfaltaţi au durata de serviciu expirată. Toată reţeau se află în administrarea Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea. Instituţia nu are bani pentru întreţinerea arterelor de circulaţie şi în şedinţa ordinară de, ieri, a fost dezbătut proiectul de hotărâre privind aprobarea contractării unei finanţări rambursabile interne în valoare de 30 de milioane de lei. „Acest credit e important ţinând cont de starea drumurilor care au fost afectate de calamităţi şi sunt pline de crăpături", le-a spus Ion Câlea, preşedintele CJ, consilierilor judeţeni. Potrivit proiectului din cei 30 de milioane de lei vor fi modernizate: DJ 676 B Glăvile- Olteanca-Lăpuşata; DJ 677C limita cu judeţul Olt -Lungeşti- Râmeşti; DJ670 -Ocnele Mari- Buneşti; DJ643 limita cu judeţul Olt-Laloşu -Făureşti- Găneşti; DJ 676A Giuleşti - Dozeşti- Roşiile şi Grupul hidroenergetic de mică putere pe conducta de alimentare cu apă Cheia -Râmnicu Vâlcea.

Centrala de la Cheia poate fi făcută cu bani europeni

„Propun ca punctual să fie amânat şi să îl discutăm în şedinţa viitoare ca să avem timp să facem un studiu de trafic pe drumuri. Mai mult pentru centrala de la Cheia putem accesa fonduri europene", a declarat Victor Popescu consilier judeţean. De aceeaşi părere a fost şi consilierul Iuliana Moise. În urma supunerii la vot proiectul a fost amânat pentru a fi dezbătut în luna iulie. Conform proiectului creditul poate fi accesat pe o perioadă de 6 ani, iar gradul de îndatorare al CJ e de 30%.

Trei licitaţii fără succes

Consilierii judeţeni au mai aprobat anul trecut, în luna aprilie, accesarea unui credit de 25 de milioane de lei,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 5 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 11 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 3 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 6 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 12 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 6 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 9 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°