Romania are o lege a lustratiei care prevede limitarea temporara a accesului la functii si demnitati a persoanelor care au facut parte din structurile de putere si din aparatul represiv al regimului comunist.

Lustrabili sunt cei care au ocupat functii de conducere remunerate in PMR, PCR, organizatiile comuniste de tineret si studentesti, deputatii in Marea Adunare Nationala, membrii consiliilor populare, cei ai Consiliului de Stat si de Ministri. Sub incidenta legii intra angajatii Securitatii, magistratii cu functii de conducere in sistemul judiciar, sefii din Inspectoratul General de Militie, sefii misiunilor diplomatice si consulare. Toti au o interdictie de cinci ani la functii publice numite si alese. La ce foloseste aceasta lege, la douazeci de ani de la caderea comunismului, si tot la douazeci de ani de la Duminica Orbului, cand romanii au votat venirea la putere a cohortei de nomenclaturisti, in frunte cu Ion Iliescu, plus anexele din securitate, din justitie si din ministerul de interne? La nimic. Cei mai multi lustrabili au disparut pe cale naturala, sunt la pensie si se bucura de pensii generoase, au intrat in afaceri si nu mai au nevoie sa fie numiti sau alesi in functii. Desi legea lustratiei nu-l mai atinge, singurul care se agita este Ion Iliescu, omul care a profitat din plin, spre nenorocirea Romaniei, de respingerea punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara. Lustratia este anacronica, antidemocratica, anticonstitutionala, a zis Ion Iliescu, o diversiune dupa principiul "tara arde si baba se piaptana". Pe buna dreptate, cu precizarea ca baba care se piaptana este chiar Ion Iliescu, cel care a asigurat prosperitatea nomenclaturii comuniste, a Securitatii, a neonomenclaturii postcomuniste. Fireste, PSD va contesta legea la Curtea Constitutionala, cu sanse de a castiga. Si daca nu va castiga, din lipsa de lustrabili, legea lustratiei va fi