Probleme. Cristinei îi stă bine cu fustă scurtă, păcat că nu le are cu racheta Cristina a fost fotografiată în Herăstrău, aparent la o partidă de tenis. Îmbrăcată trendy, în fustiţă scurtă, ea făcea faţă cu greu loviturilor primite de la prietena sa. Cel mai probabil, aceasta îi dădea lecţii, însă Cristina părea depăşită clar de situaţie.
Nici nu e de mirare, pentru că nu ai cum să serveşti bine mingea, atâta timp cât ai unghii lungi. Şi roz, pe deasupra, asortate la pantofii sport (nu că ar avea vreo importanţă).
Dacă îi e atât de greu la tenis, poate că ar trebui să se reprofileze şi s-o dea pe fotbal, că tot are afinităţi cu această lume. Cristina Ţintilă a devenit celebră după ce a petrecut la un restaurant, în compania lui Adrian Mutu şi Adrian Cristea înaintea meciului Naţionalei cu Serbia, pierdut de echipa noastră cu 5-0, în octombrie 2009.
A intrat apoi într-un con de umbră din care a ieşit recent, când a fost implicată într-un scandal amoros. Fostul ei iubit, barmanul-vedetă Costin Târşoagă, a căzut de la balcon în timp ce încerca să intre în apartamentul ei. Bărbatul n-a păţit nimic, dar se pare că nici n-a reuşit s-o impresioneze pe Cristina, aceasta din urmă refuzând să reia relaţia cu el.
Probleme. Cristinei îi stă bine cu fustă scurtă, păcat că nu le are cu racheta Cristina a fost fotografiată în Herăstrău, aparent la o partidă de tenis. Îmbrăcată trendy, în fustiţă scurtă, ea făcea faţă cu greu loviturilor primite de la prietena sa. Cel mai probabil, aceasta îi dădea lecţii, însă Cristina părea depăşită clar de situaţie.
Nici nu e de mirare, pentru că nu ai cum să serveşti bine mingea, atâta timp cât ai unghii lungi. Şi roz, pe deasupra, asortate la pantofii sport (nu că ar avea vreo importanţă).
Dacă îi e atât de greu la tenis, poate că ar trebui să se reprofileze şi s-o dea pe fotbal, că tot are afinităţi c