A fost un Eurovision superb! Unul de care ne vom aminti multă vreme, pentru că nu ni se întâmplă prea des să ne cocoţăm pe podiumul unui mare concurs european cu 39 de ţări participante.
Personal, sunt mândru că, graţie poziţiei de redactor-şef al ziarului „Adevărul", am făcut parte din juriul finalei româneşti a Eurovision 2010, în urmă cu aproape trei luni. Şi că, în calitatea mea de afon absolut, am acordat punctajul maxim melodiei interpretate de Paula Seling şi de Ovidiu Cernăuţeanu, atrăgându-mi dispreţul câtorva specialişti care mi-l recomandau pe X sau pe Y. Am riscat atunci şi un pronostic (arhiva TVR stă mărturie): ziceam că „Playing with fire" nu are cum să nu prindă Top 10 în finala Eurovision de la Oslo şi că o seară inspirată, dublată de puţin noroc, ar propulsa-o în Top 5 sau chiar în Top 3. Mai spuneam că, pentru prima dată de când participăm la Eurovision, avem argumente să visăm chiar la câştigarea concursului.
Dacă şi unui nespecialist i-a „pişcat" urechea, lipindu-i-se plăcut de timpan, înseamnă că melodia e superbă. Paula şi Ovi au fost aproape de locul 2. Geopolitica i-a dezavantajat evident, dat fiind că noi, românii, putem conta necondiţionat doar pe punctele Republicii Moldova şi pe cele venite, prin SMS, de la puternica noastră diasporă din Spania şi din Israel. Am fi punctat masiv şi din Italia, dar această ţară a ales să boicoteze Eurovisionul pe motiv de San Remo.
În schimb, Rusia adună puncte întotdeauna - indiferent de valoarea melodiei - de la ţările desprinse din fosta Uniune Sovietică, unde există mari comunităţi rusofone (Ucraina, Belarus, Armenia, Georgia, Azerbaidjan, Lituania, Letonia, Estonia, Republica Moldova). La fel, fostele republici iugoslave (Serbia, Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Slovenia, Macedonia, Muntenegru) se votează în familie, ţările scandinave la fel. Grecia şi Cipru îşi acordă mereu câte 12