Unii călători aflaţi pentru felurite pricini în Bucureştii anului 2010, zilele 21, 22 şi 23 mai, au dat peste Târgul Antichităţilor Ţărăneşti, iar farmecul răscolitor al trecutului nu i-a lăsat indiferenţi. Pentru cei care au păşit prima oară pragul Muzeului Ţăranului Român, întâlnirea cu obiectele expuse, născute din străduinţa ţăranului de a-şi înfrumuseţa viaţa aidoma naturii care-l înconjoară, poate părea ciudată, însă simplitatea lor impresionează.
Există pasionaţi ai tradiţiei, care străbat satele şi adună aşa-zisele vechituri pe care sătenii le lasă să zacă undeva în pod sau în beci.
Simplitatea lor taie drum mai scurt către rugăciune şi cer, iar viaţa văzută prin ochii acelor ţărani dă semne tulburătoare despre firea lucrurilor de odinioară. Aceşti colecţionari şi-au adus comorile la Muzeul Ţăranului Român pentru a fi admirate şi unele achiziţionate de doritori.
Imaginaţi-vă un spaţiu în aer liber, cu lumină caldă, prietenoasă, forme vechi şi noi, miros a lemn, a miere şi dulceţuri ca la mama acasă. Icoanele expuse la Târgul de Antichităţi Ţărăneşti îţi aduc aminte de poveştile bunicii despre lumina de Paşti adusă cu credinţă şi grabnic aşezată lângă ele, alături de câteva fire de busuioc. Lucrurile întâlnite aici sunt unicate, realizate de ţărani singuri, acasă la ei, cu uneltele lor. Un fus de tors cu un cocoş pe el, blidarul din perete, ştergarul pentru masă împodobit irepetabil, la fel ca acele miraculoase cusături ale iilor, adevărate goblenuri de purtat la sărbători, fluierele din lemn, covoare pe care femeile le ţeseau în iernile lungi, la război, demne de atingeri regale.
Oameni stau de vorbă aici, admiră obiectele, unii cumpără, alţii negociază, unii discută despre viaţa de altădată, cad de acord că ne-am îndepărtat de Dumnezeu. Într-un colţ zăreşti opinci bine întreţinute. Fiecare obiect are o istorie a
