Naţionala feminină de rugby în 7 a ocupat locul 4 la Bucharest Sevens, iar trofeul i-a revenit Moldovei. În meciurile care au decis clasamentul final, România nu a putut conta pe Ioana Rusu, cea mai valoroasă exponentă a noii generaţii.
În urmă cu 12-13 ani, la noi se vorbea cu reţinere despre rugby-ul jucat de fete. Atunci nu puţini erau cei care considerau acest sport ca fiind unul doar al bărbaţilor. Şi că el reprezintă o "atingere" a feminităţii. Alţii, în schimb, priveau implicarea româncelor în acest sport ca fiind extrem de benefică. "Ele vor deveni mame şi vor transmite copiilor pasiunea lor", era una dintre concluziile acestora.
Anii au trecut şi România nu numai că are o naţională feminină de rugby, dar este reprezentată şi la competiţii internaţionale. Reunită pentru prima dată în 2006, aceasta a reuşit să promoveze rapid în elita europeană, iar în urmă cu puţin timp să ocupe locul 4 la etapa CE găzduită de Bucureşti.
Antrenor al echipei încă de la înfiinţarea ei (alături de Eusebiu Popa), Neculai Tarcan crede că rezultatul ar fi putut să fie mai bun dacă o parte dintre jucătoare nu s-ar fi confruntat cu probleme medicale. "Ioana Rusu (n.r. - 22 de ani), cea mai valoroasă componentă a lotului, s-a accidentat în prima zi şi nu a putut juca în meciurile care au decis clasamentul final. Ne-am prezentat cu o echipă schimbată, cu câteva jucătoare mai tinere. Altele sunt încă minore şi nu au avut drept de joc. Sper ca până la anul să alcătuim o echipă competitivă", a spus antrenorul din Paşcani.
Unirea paşcani este campioană din 2006
Campioană în ultimii patru ani cu Unirea Paşcani, Maria Vizitiu (21 de ani) a ales rugby-ul, deşi în oraşul moldav sunt echipe feminine de handbal şi de volei. "Mi-a plăcut şi am rămas. Eram la o clasă cu profil sportiv. Băieţii făceau rugby şi m-a atras acest sport. Regret că acum n-am putut să ne clasă