Bucureşteanul este game designer la compania Ubisoft şi spune că ceea ce face el este la fel de important precum munca unui arhitect.
Mihnea şi-a găsit locul în lumea jocurilor în urmă cu şase ani, când s-a angajat ca game tester după ce a participat la un târg de joburi. „Pentru mine, la momentul respectiv, reprezenta jobul de vis. Toată lumea zicea «Te joci şi eşti plătit. E super tare!». Trebuie să te gândeşti că un pasionat se joacă o singură dată, pe când game testerii joacă un joc de o sută de ori, de două sute de ori, de câte ori este nevoie... Fie că e vorba de două luni sau de un an. Este o muncă temeinică. Sunt reguli foarte clare pe care trebuie să le respecţi. Un game tester trebuie să ştie ce să caute şi unde să se uite la un joc“, explică tânărul.
Timp de şase luni, Mihnea a lucrat ca game tester la Ubisoft, apoi s-a ivit o oportunitate în cadrul companiei, care avea nevoie de game designeri. A participat la un interviu intern pe care l-a trecut, iar de atunci face game design.
A testat „CSI: Miami”
Mihnea a lucrat alături colegii lui la mai multe jocuri. Ca game tester a lucrat la jocul „CSI: Miami“ (2004). Ca game designer, tânărul a lucrat alături de cei de la studioul din România la jocurile „Blazing Angels: Squadrons of WW2“, „Blazing Angels 2: Secret Missions of WW2“ şi „Tom Clancy’s H.A.W.X“ (2009).
Mihnea a lucrat în coproducţii cu studioul din Franţa şi din alte ţări la jocul „Peter Jackson’s King Kong: The Official Game of the Movie“ (2005), care a fost lansat imediat după filmul „King Kong“.
Tânărul mărturiseşte că activitatea unui game designer este foarte importantă, iar implicarea sa este foarte mare, mai ales emoţională, pentru că cel care este game designer trebuie să fie şi un om pasionat.
„Dacă ar fi să fac o paralelă simplă, cam ceea ce este arhitectul pentru o clădire, asta este ş