Cuvant inainte: n-am stiut cum sa scriu acest text decat uitandu-ma in viata mea. Aveam ideea de mai multa vreme in cap (aceea ca uneori femeile isi vand inima) insa, s-a nimerit sa am si de unde sa pornesc pentru a-l putea scrie.
*
-Zau, tot nu inteleg de ce avem discutia asta asa, cand luni de zile n-ai ridicat tonul niciodata la mine! Ce te-a apucat? Ce vrei sa –mi fac? Sa ma dau peste cap?
-Nu! Nu vreau sa te dai peste cap! Vreau niste explicatii de femeie matura, nu de copil razgaiat! Nu e deajuns ca l-am tolerat pe celalalt acum a aparut si asta! De unde –i scoti? Si cand o sa se termine asta? Ce ai de gand? Pentru ca eu vreau sa ma insor cu tine, ti-am spus asta!
-Nu mai da din maini! Lasa-ma sa stau macar putin deoparte, asta poti sa intelegi? Nu simt. Nu simt nimic. Nu pot sa simt, ceva n-a functionat. Hai sa ne oprim.
-Si asta ce e? Ce e cu trandafirul asta? Cine ti l-a dat ? Pe unde umbli?
In momentul cand trandafirul meu rosu a zburat pe geam, am vazut negru in fata ochilor si s-a produs un “click” pe care, daca vi l-as descrie, v-as face sa zambiti ori a groaza, ori a jale. Nu pot sa va spun cum arat si cum fac daca ma provoaca cineva maxim apasand pe o pedala de acceleratie care ajunge fix in inima mea, sau daca, eu sunt in defensiva, iar omul de langa mine insista sa ma atace sau sa ma provoace. Yeap, cand am vazut trandafirul zburand am reactionat fix ca intr-un film horror, sau o “carte a junglei”, o jungla in care toate animalele urla care mai care unele la celelalte (adevarul e ca, uneori sunt amuzanta, alteori nu, depinde) Disperata ca se va intampla ceva cu trandafirul, n-am mai stat sa ma gandesc, am luat-o la goana pe scari, in neglije ul meu rosu, am deschis usa de la curtea interioara a blocului, deodata mult prea mare si prea “verde”, si, pe un semi-intuneric, am inceput sa caut trandafirul, intr-o
