PD-L este in faliment, din punct de vedere doctrinar, din punct de vedere moral si al competentei.
Esecul dur pe toate planurile prefigureaza, in absenta unui miracol, o infrangere usturatoare la urmatoarele alegeri, locale si generale cel putin. Iar o ratare a planului de austeritate si relansare, previzibila, asa zice, daca ne uitam la subtirimea viziunii economice, ar putea apropia si mai mult ipoteza unei schimbari de putere.
Cu cine insa? Daca ne uitam la spectrul politic romanesc, avem mai degraba motive de emigrare decat de speranta. Pare ca toate partidele au ajuns la momentul in care trebuie sa scoata la suprafata intreg amatorismul dramatic si dezarmant. In aceste conditii, e de inteles de ce nimeni nu-si doreste, de fapt sa preia guvernarea.
PSD s-a blocat intr-un stangism agresiv de recuperare a sindicatelor, ceea ce, pana la un punct ar fi normal, daca nu ar fi complet nerealist. Social democratii clameaza, sus si tare, impozitarea progresiva, respingand ab intitio restructurarea sectorului bugetar si a sistemului de ajutoare sociale, adica exact masurile necesare pentru a iesi in groapa de acum.
Nici guvernatorul BNR, nici alti economisti de marca, nici macar experienta altor state nu a convins liderii PSD ca majorarea fiscalitatii intr-un an de criza este o masura ucigasa pentru economie, caci sufoca si firmele care mai traiesc. In plus, cifrele demonstreaza fara echivoc ca in conditiile cotei unice veniturile bugetare sunt mai mari decat cele reusite prin impozitul progresiv.
PSD propune ca primul prag de impozitare progresiva sa fie la un venit de 3000 de lei. Adica, in viziunea social democrata, un venit lunar de aproximativ 750 de euro este mare, ceea ce, raportat la nivelul UE, spre care, teoretic, ne indreptam, reprezinta o viziune ridicola.
O astfel de masura ar decima practi
