Colegiul Director al PDL a fost de acord cu propunerea ministrului Elenei Udrea ca membrii partidului care au funcţie publică şi afaceri cu statul să opteze pentru una dintre acestea.
Secretarul executiv al PDL, Elena Udrea, a declarat, duminică, după şedinţa Colegiului Director, că a fost mandatat Biroul Permanent Naţional "să stabilească în detaliu cum se desfăşoară mai departe implementarea acestei soluţii", potrivit Mediafax.
"PDL a fost de acord ca cei care au funcţie publică să opteze între a avea firme care fac afaceri cu statul şi funcţia publică", a precizat Udrea.Colegiul Director al PDL a adoptat, duminică, o rezoluţie prin care împuterniceşte Biroul Permanent Naţional al partidului să clarifice situaţia demnitarilor care au afaceri cu statul, astfel încât aceştia să opteze pentru a păstra una dintre aceste calităţi, a precizat vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur.
PDL doreşte să transmită celor care au o demnitate publică din partea partidului să opteze pentru funcţii sau afaceri cu statul, a menţionat el.
Flutur a spus că BPN al PDL urmează să stabilească un număr de zile în care aceştia să opteze pentru una dintre calităţi.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, marţi, că membrii PDL care ocupă funcţii publice şi administrează afaceri sau sunt acţionari în firme care lucrează cu statul trebuie să opteze fie pentru funcţii, fie pentru afaceri.
"Am propus în Biroul Permanent ca toţi membrii PDL care au funcţii publice şi societăţi comerciale care lucrează cu statul să aleagă între calitatea de asociat sau acţionar la societăţile respective şi calitatea de politician cu statut de funcţionar public sau cu demnitate publică. Colegii au fost în principiu de acord. Sigur că trebuie supusă votului Colegiului Director", a explicat atunci Udrea.
Colegiul Director al PDL a fost de acord cu propu