Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Mi-au omorât copilul că nu le-am dat şpagă“

Publicat in Adevarul, duminică 30 mai 2010 · ·

Părinţii unui copil de 9 ani, care a murit după ce a ajuns la spital cu o mână ruptă, îi acuză pe medici că le-au tratat băiatul cu superficialitate. Ministerul Sănătăţii şi Poliţia au demarat anchete pentru a găsi vinovaţii. Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, i-a demis, ieri, pe managerul Spitalului Slatina, Ileana Roxana Dragomir, şi pe directorul medical, Alina Chiriac, pe motiv că nu au raportat incidentul.

Părinţii lui Cristian Marian Grigore (9 ani), din comuna Şerbăneşti, judeţul Olt, aduc acuzaţii grave medicilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina care s-au ocupat de băiatul lor, care a murit joi seară şi pe care l-au înmormântat ieri.

Mai citiţi şi:

Slatina: Managerul Spitalului Judeţean recunoaşte greşeala medicilor în cazul băiatului mort în urma unei fracturi

Slatina: O mamă disperată îşi caută fiica dispărută în urmă cu cinci ani

Cristian şi-a fracturat mâna pe 23 mai, în timp ce se juca în faţa porţii. Părinţii l-au dus imediat la spitalul din Slatina, unde a fost diagnosticat cu fractură antebraţ stâng.

Medicii i-au pus mâna în atele, iar la trei zile de la internare l-au trimis acasă. În aceeaşi zi părinţii s-au întors cu el la spital, în stare gravă.

Citiţi şi:

AUDIO Ghidul şpăgii în maternitate

Iaşi: Naşteri „la negru“ în maternitate

„Nici nu am apucat să ieşim din Slatina şi am văzut că degetele copilului se învineţiseră şi că erau reci. Mi-am dat seama că se întâmplă ceva şi ne-am întors la spital", a spus Ionica Biculescu, mama copilului.

Medicii au decis să-i amputeze braţul, după ce au solicitat acordul familiei, iar în urma intervenţiei chirurgicale băiatul a intrat în şoc septic. Pentru că starea de sănătate a micuţului se agravase, a fost solicitat joi-seară un elicopter SMURD, care să-l transporte la Spitalul Grigore Alexa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 38 minute
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Blocaj „fără precedent” în justiție. CSM cere lui Nicușor Dan să deblocheze numirile și pensionările unor judecători

Mediafax acum 57 minute
„Având în vedere situaţia fără precedent generată ca urmare a nesemnării decretelor de pensionare ale judecătorilor şi a decretelor de numire în funcţia de judecător, respectiv 50 de decrete”, precizează CSM într-un comunicat, instituția constată un

Opoziția depune moțiune de cenzură după angajarea răspunderii de către guvern: „Au dat foc țării și acum ne cer bani să stingă incendiul”

Mediafax acum o ora
Acest lucru se va întâmpla după ședința plenului reunit al Parlamentului, în care premierul își va angaja răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, scrie Gândul. Surse politice precizează pentru Gândul că a început strâ

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 2 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Octavian Berceanu, fost șef al Gărzii Naționale de Mediu, este candidatul REPER la Primăria Capitalei

Gandul acum 42 minute
Octavian Berceanu, fostul comisar-şef al Gărzii Naţionale de Mediu, a fost desemnat să candideze la Primăria Generală a Capitalei din partea partidului REPER Bucureşti. Berceanu afirmă că alege să-şi dăruiască timpul şi cunoştinţele pentru „un oraş

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 2 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum 21 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a decis, luni, menținerea măsurii în cazul fostului candidat la prezidențiale, informează Agerpres. „Constată legalitatea

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 3 ore
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

36°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/35°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°