România dispune de un izvor nesecat de talente în tenis.

Medaliile la Campionatele Europene rezervate copiilor şi titlurile la turneele de Mare Şlem ale juniorilor curg pe bandă rulantă. Conform graficului, aceşti tineri campioni ar trebui să progreseze apoi, şi în câţiva ani să domenile ierarhiile ATP şi WTA. Logica nu are însă deloc legătură cu realitatea societăţii autohtone. Exemple în sprijinul afirmaţiei mele sunt destule şi dureros de elocvente. Jucători precum Răzvan Sabău sau Florin Mergea, foşti campioni de juniori la Wimbledon, „înoată" în anonimatul turneelor futures.

Din păcate, numărul celor care nu reuşesc să confirme la nivel de seniori este mult mai mare. Situaţia este valabilă atât la fete, cât şi la băieţi. Mulţi încearcă să explice acest fenomen prin lipsa infrastructurii din România şi prin problemele financiare cu care se confruntă jucătorii aflaţi în pragul debutului în circuitul profesionist. E poate o scuză bună, dar ne furăm singuri căciula. În urmă cu câţiva ani, tinerii jucători români erau nevoiţi să cerşească bani în stânga şi în dreapta pentru a juca la turnee prin străinătate. Circuitul de turnee futures organizate anual în ultimii ani în România a rezolvat totuşi acest impediment. Degeaba însă, nici măcar un jucător autohton nu a explodat apoi în tenisul mare. Deci, lipsa baniilor şi a condiţiilor poate fi bifată ca o explicaţie, dar doar parţială.

Problemele juniorilor noştri intervin, însă, în opinia mea, încă din anii copilăriei. Aş spune că ele apar încă dinainte ca ei să pună mâna pe rachetă! Totul pleacă de la părinţi. O parte dintre ei au făcut sport de performanţă, dar eu eşuat în a deveni mari campioni. După aceea, şi-au trimis odraslele la tenis cu gândul să-şi răzbune propriile frustrări. Îşi canalizează astfel toată energia, timpul şi resursele financiare într-o încercare disperată de a recupera timpul pie