Din cauza ploii, o parte din tavanul complexului comercial Iulius Mall s-a rupt în dreptul food-court-ului, după care apa s-a scurs spre subsol. Administratorii Iulius Mall au securizat zona, iar angajaţii au început să măture apa cu mopurile.
Apa curgea pe holurile mallului în valuri. Angajaţii complexului comercial au început imediat să „măture” cu mopurile apa care se scurgea din tavan.
Foto/video: Florin Vereş
În urmă cu doi ani, tavanul aceluiaşi mall a cedat din cauza ploii, în zona unor magazine.
Ploaia şi canalul sunt vinovate
Cauza inundaţiei de la Iulius Mall este sistemul central de canalizare, susţin reprezentanţii complexului comercial, prin intermediul unui comunicat de presă.
„Apa pluvială s-a blocat în sistemul central de canalizare, coloanele s-au umplut, blocând sistemul de ape pluviale. Datorită presiunii mari din coloane, câteva îmbinări au pierdut apa, astfel încât mici porţiuni din parterul şi demisolul Iulius Mall au fost afectate de apă”, se precizează în comunicat.
Reprezentanţii complexului comercial au mai arătat că activitatea nu a fost perturbată nici la multiplexul Cinema City. „Se lucrează la remedierea perimetrelor afectate şi la evaluarea pagubelor, fără afectarea programului normal de funcţionare”, se mai arată în comunicatul de presă.