Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anchetă la Spitalul Judeţean Slatina: copil de 9 ani, mort după o banală fractură

Publicat in Romania Libera, duminică 30 mai 2010 ·

Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, Roxana Dragomir, a anunţat că instituţia medicală a început o anchetă, în urma morţii unui copil de 9 ani, care a făcut septicemie după ce i-a fost amputat braţul, informează Hotnews, citând Agerpres.

Conducerea spitalului s-a autosesizat şi va încerca să stabilească, în urma anchetei, dacă este vorba despre o culpă medicală, caz în care s-ar putea ajunge până la desfacerea contractelor de muncă a medicilor vinovaţi.

Potrivit directorului Spitalului Judetean de Urgenţă Slatina, copilul a fost internat pe 23 mai cu fractură de antebraţ stâng, aflându-se în grija medicului Constantin Iancu. Micuţul a murit în urmă cu 3 zile.

"Copilului i s-a pus atela gipsată, l-a preluat un medic de la Chirurgie infantilă, Constantin Iancu. Pe data de 26 mai, dimineaţa, în urma unei radiografii de antebraţ, copilul a fost externat. Seara, la ora 23,00, mama copilului a revenit cu băiatul la spital, acesta având o stare agravată. A fost internat din nou şi supus imediat unei intervenţii chirurgicale şi joi dimineaţa, pe 27 mai, a fost supus unei a doua intervenţii chirurgicale şi i s-a amputat mâna de către medicul Mircea Tusciuc. A fost dus la Terapie Intensivă şi pentru că starea copilului nu se îmbunătăţea a fost chemat un elicopter SMURD pentru a-l transporta la Bucureşti. La ora 17,50, pe 27 mai, copilul a plecat cu elicopterul spre Bucureşti, unde a murit",a explicat Roxana Dragomir.

"Poate că în acest caz dacă i s-ar fi dat antibiotice nu s-ar fi produs tragedia. Colegiul Medicilor va stabili ce s-a întâmplat şi conducerea spitalului va merge chiar până la desfacerea contractului de muncă dacă se va dovedi că băiatul a murit din cauza medicilor", a adaugat directorul spitalului.

Colegiul Medicilor va lua in discuţie cazul pe data de 1 iunie, iar ancheta poate dura mai mult de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 2 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum 14 minute
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

Ce spune judecătoarea care l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu despre decizia de vineri de suspendare a recuperării prejudiciului

HotNews acum 2 ore
Decizia luată vineri de Tribunalul București privind suspendarea recuperării prejudiciului în dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu reprezintă „un semnal manifest al disoluţiei Statului de Drept în România”, spune Camelia Bogdan, judecătoare car

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

UPDATE - Persoană dispărută în zona masivului Vâlcan, căutată cu drone aeriene şi subacvatice de către salvamontiştii din Gorj/ Aceasta a fost găsită decedată

News.ro acum 2 ore
O persoană a fost dată dispărută în zona submontană a masivului Vâlcan, iar salvamontiştii din judeţul Gorj au pornit căutările cu drone atât aeriene, cât şi subacvatice. Persoana a fost găsită decedată, căzută într-o râpă.

Biden reiterează la ceremonia de absolvire de la West Point că nu trimite militari în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, Putin, un ”tiran brutal”, NATO ”mai puternică ca niciodată”

News.ro acum o ora
Preşedintele american Joe Biden îşi reiterează ”hotărârea” de a nu trimite militari americani în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, în plină campanie electorală, răspunzând astfel implicit unor acuzaţii de slăbiciune ale rivalului său r

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum o ora
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Arbitra Stephanie Frappart, escortată de poliţie după finala Cupei Greciei - Deciziile care au încins spiritele

HotNews acum 2 ore
Arbitra Stephanie Frappart a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonașe roșii în timpul finalei Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena și Aris Salonic, scor final 1-0. Stephanie Frappart la CM Qatar 2022 - P

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 2 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

ONU: Încă trei cadavre recuperate în urma unei alunecări de teren din Papua Noua Guinee

Mediafax acum 5 ore
Presa din această naţiune din Pacific, situată la nord de Australia, a declarat că alunecarea de teren de vineri a îngropat peste 300 de persoane şi peste 1.100 de case când a nivelat satul Kaokalam din provincia Enga, la aproximativ 600 km nord-ves

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°