Plecaţi, însă nu înainte de a instala un guvern ne-politic.

Si totuşi, există lucruri mai grave în România decât criza finanţelor statului. Mai gravă este lipsa de încredere nu doar în actuala guvernare, ci în orice altă formulă posibilă. Degeaba îşi încordează muşchii şi îşi înfoaie nările opoziţia. Dacă, prin minune, moţiunea va trece şi ea va prelua frâiele, se va trezi în aceeaşi situaţie de neîncredere. În actualul sistem politic nu mai există agenţi ai speranţei.

Pe acest fond, mandatul prezidenţial se transformă în regim. Discursul din 6 mai al preşedintelui Băsescu marchează preluarea de facto a Executivului. Parlamentul este neutralizat prin supunerea voluntară a majorităţii. Bazat până acum pe seducţia publică, regimul constată, însă, că această resursă e pe sfârşite. Discursul incoerent al preşedintelui din 25 mai e momentul de cotitură. Seducţia nu mai e de ajuns. Se face apel, pentru prima dată, la forţă: intimidarea profesorilor prin „muncă de la om la om" şi articolul 53 din Constituţie, cel cu restrângerea drepturilor cetăţeneşti. Forţa nu mai e îndreptată împotriva unor duşmani identificaţi, reali sau imaginari, precum ţepele pentru „cei 322", de exemplu. Forţa e arătată societăţii întregi.

Seducţia poate fi o armă politică. Dar când apelezi la forţă, politica s-a terminat, iar ruptura dintre stat şi societate este definitivă. Asta ni se întâmplă acum. România are nevoie de o discuţie sinceră între stat şi societate. Şi ce ar putea să-i spună societatea statului? De exemplu, să-şi organizeze plecarea şi să gestioneze responsabil tranziţia. Plecaţi, aşadar, însă nu înainte de a instala un guvern ne-politic care să poată gestiona criza pe baze de încredere. Lăsaţi societăţii un raport amănunţit asupra felului cum a fost guvernată. Eliminaţi actualele prevederi electorale restrictive, ce dau şanse doar partidelor mari, ce pot gesti