Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eurovision, un nou start în carieră pentru artiştii români

Publicat in Adevarul, duminică 30 mai 2010 ·

Trăistariu a cucerit Europa cu „Tornero“, după clasarea pe locul 4, iar trupa Sistem a avut o cotă mai bună după ce a câştigat bronzul. Un loc fruntaş la Eurovision reprezintă un impuls pe plan profesional, dar nu garantează succesul în toate cazurile.

Mihai Trăistariu, care s-a poziţionat pe locul al patrulea la ediţia din 2006, cu melodia „Tornero", a fost un norocos. Evoluţia de la Eurovision l-a propulsat la nivel internaţional. „Acest concurs mi-a făcut mult bine pentru că piesa mea a ajuns un hit în multe ţări", a declarat cântăreţul pentru „Adevărul".

Mai citiţi şi:

Sprijin scoţian la Eurovision pentru Paula şi Ovi

Emoţiile românilor la Eurovision

Întrebat cum crede că îi va ajuta pe Paula şi pa Ovi acest concurs, Trăistariu a declarat: „În mod normal, concursul acesta nu te ajută decât să-ţi creşti popularitatea pentru moment. Nu câştigi vreun ban, dar începi să fii mai invitat prin emisiuni şi la concerte".

În cazul lui, însă, lucrurile s-au derulat altfel. „Radiourile simt nevoia să difuzeze ceva de la Eurovision şi am avut bafta că m-au ales tocmai pe mine. Am intrat pe radiouri din 29 de ţări din Europa, care au difuzat «Tornero»", mai povesteşte Trăistariu, precizând că şi în ziua de azi câştigă bani din drepturile de autor pentru difuzarea melodiei la nivel internaţional.

„Ne-a crescut cota"

Zoli, liderul trupei Sistem (care alături de luminiţa Anghel a câştigat locul 3 la Eurovision), spune că performanţa din concurs te poate ajuta sau nu. „Nu ştiu cât de mult îi va ajuta acest rezultat pe Paula şi pe Ovi. Asta depinde de cât de mult vor cânta împreună. El este din Norvegia, ceea ce face lucrurile mai dificile... Dar, dacă se mută în România, ar putea avea mai mult succes", crede Zoli.

Artistul spune că în cazul trupei Sistem lucrurile au mers mult mai bine după Eurovision. „Pe noi ne-a ajutat foart

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 2 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 9 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 9 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 6 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 8 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-3°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°