Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Erste a plătit statului austriac dividende de 98 milioane euro aferente anului trecut

Publicat in Bursa, luni 31 mai 2010 ·

Erste Bank a plătit statului aus­triac dividende de 98 milioane euro aferente anului trecut, după ce guvernul de la Viena a participat, în aprilie-mai 2009, alături de investitori privaţi, la majorarea capitalului grupului bancar. Erste, proprietarul BCR, şi-a majorat anul trecut capitalul cu un total de 5 miliarde euro, statul austriac participând cu 1,22 miliarde euro la un plasament de capital participativ de 1,76 miliarde euro, sumă completată cu 540 milioane euro de la investitori privaţi.

Astfel, Erste a plătit vineri acestor investitori şi Austriei un total de 141 milioane euro, 98 milioane euro către stat şi 43 milioane euro către părţile private, potrivit unui comunicat trans­mis de bancă, citat de Mediafax.

"Anul 2009, un an cu adevărat dur, a demonstrat că noi, ca bancă de retail, ne-am ales poziţia geografică corectă, în regiunea ECE (Europa Centrală şi de Est - n.r.), care este rezistentă chiar şi în vremuri de criză. Ceea ce este mulţumitor în special în acest context este că am convins mulţi acţionari să investească în companie într-o astfel de situaţie", a declarat, în comunicat, directorul general al Erste Group Bank, Andreas Treichl. Erste Bank este listată pe bursele de la Viena şi Bucureşti.

Ancuta Stanciu Erste Bank a plătit statului aus­triac dividende de 98 milioane euro aferente anului trecut, după ce guvernul de la Viena a participat, în aprilie-mai 2009, alături de investitori privaţi, la majorarea capitalului grupului bancar. Erste, proprietarul BCR, şi-a majorat anul trecut capitalul cu un total de 5 miliarde euro, statul austriac participând cu 1,22 miliarde euro la un plasament de capital participativ de 1,76 miliarde euro, sumă completată cu 540 milioane euro de la investitori privaţi.

Astfel, Erste a plătit vineri acestor investitori şi Austriei un total de 141 milioane euro, 98 milioane euro către stat şi 43 mi

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moment istoric pentru Uniunea Europeană. Încep negocierile oficiale de aderare pentru Republica Moldova si Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană începe oficial marţi, la Luxemburg, negocierile menite să permită Ucrainei şi Republicii Moldova membre cu drepturi depline ale UE.Negocierile de aderare dintre UE şi o ţară terţă au loc în cadrul unei conferinţe interguvernamental

Emoții pentru elevi. Astăzi, 25 iunie 2024, începe proba scrisă la Evaluarea Națională

Ziua Constanta acum 43 minute
Marți, 25 iunie 2024, încep probele scrise din cadrul examenului de Evaluare Națională. 6103 absolvenți ai clasei a VIII-a sunt așteptați să susțină testarea cunoștințelor la limba și literatura română în cele 116 centre de examen din județul Consta

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a fost eliberat. Australianul putea face până la 175 de ani de închisoare

Wall-Street.ro acum 9 minute
"Julian Assange este liber" şi a părăsit luni Marea Britanie şi închisoarea de înaltă securitate de lângă Londra unde a fost încarcerat timp de cinci ani, a dezvăluit WikiLeaks după anunţarea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei cu justiţia ameri

Vreme foarte caldă, dar şi precipitaţii în luna iulie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Meteorologii au realizat prognoza pentru luna iulie. Potrivit specialiștilor, va fi foarte cald în toată țara, în special în sud și sud-est. În ceea ce privește precipitațiile, acestea pot să apară în diferite regiuni. Administrația Națională de Met

Elevii vor protesta în faţa Ministerului Educaţiei. Care sunt nemulţumirile invocate

Mediafax acum 48 minute
Membrii Uniunii Elevilor Reprezentanţi şi ai Asociaţiei Elevilor din Bucureşti şi Ilfov vor protesta în faţa Ministerului Educaţiei. Protestul se va desfăşura marţi. Elevii sunt nemulţumiţi de propunerea de statul al elevului avansată de minister.

Examenul de Bacalaureat continuă cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice. Câți candidați s-au înscris

Ziare.com acum 2 ore
Bacalaureat continuă marţi cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională care se va finaliza pe 27 iunie, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Peste 134.000 de candidaţi sunt înscrişi la examenul d

ONU a publicat principalele "principii" pentru combaterea dezinformării online

News.ro acum 50 minute
ONU şi-a prezentat luni "principiile majore pentru integritatea informaţiei", care vizează în primul rând combaterea dezinformării online, în special prin regândirea modelului publicitar al platformelor şi reţelelor de socializare, informează AFP. "

Lucrări pe A1 şi pe A3. Circulaţia este restricţionată în mai multe sectoare

Mediafax acum 31 minute
Circulaţia maşinilor este restricţionată în mai multe sectoare ale autostrăzii A1 Bucureşti-Piteşti şi pe autostrada A3. Pe mai multe porţiuni ale drumurilor se fac lucrări de reparaţii. Operaţiunea se desfăşoară marţi.

Două municipii din România, incluse în „topul fericirii". Ce oraș conduce clasamentul

Ziare.com acum 8 minute
Un nou studiu prezintă orașele în care locuitorii sunt cei mai fericiți din lume. Printre acestea se află și două municipii din România. Cluj-Napoca și Brașov sunt primele orașe din România care au ajuns în topul fericirii, conform unui studiu care

Coaliţia se reuneşte pentru a stabili data alegerilor prezidenţiale, cu două variante de lucru, 15 sau 29 septembrie primul tur de scrutin

News.ro acum 17 minute
Coaliţia PSD-PNL se reuneşte, marţi, de la ora 10.00, pentru a stabili data alegerilor prezidenţiale, în urma ultimei discuţii dintre cele două partide rămânând două variante de lucru, cu 15 sau 29 septembrie primul tur de scrutin. Premierul Marcel

Vremea

București
acum

25°
mar.

21°/32°
mie.

20°/32°
joi

18°/33°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

17°/24°
mie.

16°/28°
joi

17°/30°
vin.

17°/31°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/24°
mie.

19°/24°
joi

20°/24°
vin.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

18°/28°
mie.

18°/27°
joi

17°/27°
vin.

17°/27°
Timisoara
acum

24°
mar.

18°/34°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°