Bob Dylan, care va concerta la Bucureşti pe 2 iunie, nu a avut solicitări extravagante pentru zona de culise, el cerând organizatorilor, Emagic, fructe şi legume proaspete, o sticlă cu vin alb de calitate şi beţişoare parfumate. Bob Dylan îşi doreşte o atmosferă relaxantă, să se poată pregăti în linişte pentru concert. Respectând statutul lui Bob Dylan de adevărată legendă a muzicii, echipa artistului a solicitat organizatorilor multă discreţie, precum şi crearea unui mediu relaxant în backstage, cabine luminate difuz şi multe beţişoare parfumate. De asemenea, artistul este foarte atent în ceea ce priveşte stilul de viaţă, solicitând organizatorilor un meniu sănătos, care să includă o varietate de fructe şi legume proaspete, produse vegetariene, multe lactate şi, pentru fiecare dintre mese, un preparat din carne. În cabina personală, artistul şi-a dorit să aibă o tavă cu fructe proaspete şi o sticlă cu vin alb de calitate. Cerinţele staff-ului de producţie al turneului pentru cei şase muzicieni care vor urca pe scenă alături de Dylan includ suc de fructe proaspăt, ciocolată neagră şi vin roşu autohton. Concertul lui Bob Dylan de la Bucureşti, parte a Never Ending Tour, este prezentat în cadrul evenimentului Emagic Classics. Programul manifestării care va avea loc în complexul Zone Arena include concerte susţinute de artişti autohtoni, cum ar fi Nicu Alifantis & Zan şi Bucium. Biletele pentru acest eveniment pot fi achiziţionate online, de pe www.myticket.ro şi din reţeaua magazinelor Diverta, la diferite categorii de preţ, în funcţie de distanţa faţă de scenă: 130 de lei, 250 de lei şi 350 de lei. Dylan - care cântă la chitară şi pian printre altele, acompaniat de o formaţie de muzicieni în continuă schimbare - este, din anii '80, într-un turneu continuu - Never Ending Tour. Cea mai importantă parte din cariera sa este munca de compozitor, potrivit specia