Răzvan Lucescu, antrenorul naţionalei, a găsit scuze puerile după eşecul de la Lvov, susţinând că erorile de arbitraj au influenţat negativ rezultatul meciului cu Ucraina, pierdut cu 2-3.
“Nu comentez arbitrajele, dar a fost ceva revoltător. Am discutat în urmă cu câteva zile cu tatăl meu, care m-a avertizat că arbitrajul cehilor va fi ostil, o mizerie. Din păcate, şi-au bătut joc de munca acestor băieţi. Ucraina are un nou antrenor, avea nevoie de victorie în faţa propriului public”, a declarat Lucescu, care a enumerat şi fazele incriminante.
“Golul al treilea al gazdelor a venit după un ofsaid. Daniel Niculae a fost faultat clar în careu. Tot el a fost oprit aiurea de «central» la faza în care Piatov i-a pasat mingea şi rămăsese cu poarta goală. Am avut meciul în mână, însă toate aceste măgării duc la frustrare!”, a mai spus Lucescu.
Contre cu Lupescu
Ionuţ Lupescu, directorul general al LPF, l-a contrat pe Răzvan: “Eu nu cred că Răzvan trebuie să se concentreze pe arbitraj, el trebuie să se concentreze pe zilele care au mai rămas, să găsească un nucleu de jucători care să ne califice la Campionatul European. Au fost fotbalişti de la care mă aşteptam la mai mult, iar concentrarea lor a lăsat de dorit”.
Mingea e de vină!
A fost al doilea meci oficial al naţionalei în noul echipament roşu, culoare care nu ne poartă deloc noroc. De asemenea, Lobonţ, unul dintre gafeurii de serviciu, a susţinut că a luat gol de la 40 de metri din cauza faptului că mingea cu care se joacă nu e de calitate. România a jucat în Ucraina cu mingea oficială a turneului final din Africa de Sud.
Se retrage Chivu?
Fostul impresar Giovani Becali a spus că, dacă rezultatele negative vor continua, mai mulţi jucători ai naţionalei nu vor mai răspunde convocărilor. “Cristi Chivu (foto) aşteaptă un an să vadă modul în care merg lucrurile în fotbalul r