Piesa "Playing with Fire", interpretată de Ovi şi Paula Seling, s-a clasat pe locul 3.
Paula Seling şi Ovidiu Cernăuţeanu au obţinut, sambătă seară, la Oslo, un rezultat istoric în finala Eurovision 2010. Reprezentanţii României s-au clasat pe locul al treilea, cu 162 de puncte, în spatele Germaniei şi al Turciei.
Ovi şi Paula au beneficiat de efecte pirotehnice pe scenă, la Oslo, în timpul interpretării piesei “Playing With Fire” (Jucându-mă cu focul)
“Eu zic că am obţinut o performanţă grozavă. Eu aş fi vrut să câştigăm şi, dacă nu ar fi fost ţările exsovietice, care şi-au dat puncte între ele, am fi avut şanse să ne clasăm pe locul al doilea, sau chiar să câştigăm”, a declarat Ovi, pentru Agerpres. “Mulţumim lui Dumnezeu, pentru că e cea mai mare realizare şi important e că victoria e a întregii echipe”, a declarat şi Paula, imediat după concurs. Meritam locul I
Şi artiştii români sunt de părere că România ar fi trebuit să câştige marele premiu, mai ales că, după părerea lor, nemţoaica Lena Meyer Landrut nu merita locul 1. “Nu ştiu de ce a câştigat. Nu are o voce grozavă, iar piesa e o ciudăţenie”, ne-a declarat Mihai Trăistariu. “Pe Lena o vedeam pe ultimul loc, nu pe primul! Mi s-a părut îngrozitoare!”, a spus, la rândul lui, Marcel Pavel. Zoli de la Sistem e de părere că piesa Germaniei a câştigat pentru că “merge bine pe radio”.
Critici la adresa Lenei au venit şi din Rusia, acolo unde comentatorul televiziunii publice a declarat: “E clar că fiecare ştie spre cine să se întoarcă atunci când are nevoie de bani”. El a lăsat să se înţeleagă că Germania a fost votată de europeni ca o răsplată pentru faptul că acest stat acordă împrumuturi ţărilor din UE afectate de criză.
Ce făceam cu marele premiu?
Dacă ar fi câştigat marele premiu, România s-ar fi aflat în imposibilitatea de a organiza finala concursului la Bucureşti