Ştefania Mincea îl acuză pe dublul medaliat olimpic la handbal că a insultat-o şi a lovit-o în tribuna terenurilor de fotbal din Complexul Sportiv Dinamo
Foto: Florin ALBOIU / www.liga2.ro
Disputat pe terenurile sintetice de fotbal din şoseaua Ştefan cel Mare, turneul final la juniori '94 n-a fost ferit de incidente. Aflată în tribună, Ştefania Mincea îşi încuraja băiatul de 16 ani, care joacă la SMART, alături de fiica ei şi de alţi părinţi. O decizie a arbitrului la meciul cu Dinamo (1-1) a fost urmată de un protest. Spiritele s-au încins în acel moment. "Lângă noi se afla Cezar Drăgăniţă, al cărui băiat joacă la Dinamo. A venit, s-a dezbrăcat de tricou şi s-a aşezat acolo. Atunci când noi am protestat la decizia arbitrului a început să strige la noi. A folosit cuvinte extrem de urâte. Ne-a făcut jegoase, centuriste... Lângă noi erau şi copii. L-am întrebat cum de îşi permite să vorbească aşa cu noi. A continuat să ne jignească. Ne-a întrebat dacă ne-am luat bilete deşi la astfel de meciuri intrarea este liberă. M-a îmbrâncit şi m-a lovit. Au intervenit ceilalţi părinţi", ne-a relatat Ştefania Mincea.
Fiind stelistă, ca şi ceilalţi din familia sa, mama agresată l-a prins pe Cezar Drăgăniţă jucând handbal la echipa militară. "I-am şi spus că a fost un mare sportiv, însă este un caracter zero. Nu mi s-a mai întâmplat aşa ceva până acum. Am fost pe Giuleşti, la meciul de fotbal Rapid - Steaua din sferturile de finală ale Cupei UEFA. Ne-am aşezat lângă nişte suporteri rapidişti. Le-am spus că noi suntem stelişti şi că e posibil ca ai mei copii să se manifeste în timpul meciului. N-a fost nicio problemă".
În urmă cu şase ani Cezar Drăgăniţă a avut o altercaţie cu suporterii echipei Steaua. "Am fost să-mi văd nepotul, care joacă la Steaua, tot la juniori '94. Eram cu fratele meu şi cu mama, culmea, pe un teren de pe Drumul Sării.