Sâmbătă dimineaţa, la Hotelul Aro Palace a avut loc Conferinţa Teritorială a PNL Braşov în cadrul căreia a fost aleasă noua structură de conducere pentru următorii patru ani. Aristotel Căncescu a fost reales preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PNL Braşov cu 77 de voturi pentru şi 44 împotrivă. Totodată, au fost aleşi şi cei 9 vicepreşedinţi, aceştia încă nefiind validaţi decât după ce îşi vor declara acceptul pentru acestea funcţie. Cei nouă sunt Adrian Veştea, Mihai Donţu, Adrian Maxim, Liviu Cocoş, Sorin Mânduc, Radu Ispas, Ioan Rusu, Sebastian Grapă şi Claudiu Coman. Pe lângă cei 9 vicepreşedinţi, sâmbătă au mai fost aleşi 19 membri în cadrul Biroului Teritorial şi 9 supleanţi. La Conferinţa Teritorială a PNL Braşov au fost convocaţi 1.067 de delegaţi, dar prezenţi au fost doar 816.
„Ultimul mandat în fruntea PNL”.
Este declaraţia lui Aristotel Căncescu după câştigarea alegerilor organizate sâmbătă pentru şefia filialei judeţene. Preşedintele PNL Braşov se numără printre cei mai longevivi şi importanţi politicieni, dacă este să ţinem cont de faptul că în 20 de ani a fost parlamentar şi a obţinut trei mandate în fruntea judeţului. Căncescu a precizat că, până la alegerile din 2012, liberalii vor avea ca obiectiv principal câştigarea Braşovului din punct de vedere politic. Sâmbătă dimineaţa, la Hotelul Aro Palace a avut loc Conferinţa Teritorială a PNL Braşov în cadrul căreia a fost aleasă noua structură de conducere pentru următorii patru ani. Aristotel Căncescu a fost reales preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PNL Braşov cu 77 de voturi pentru şi 44 împotrivă. Totodată, au fost aleşi şi cei 9 vicepreşedinţi, aceştia încă nefiind validaţi decât după ce îşi vor declara acceptul pentru acestea funcţie. Cei nouă sunt Adrian Veştea, Mihai Donţu, Adrian Maxim, Liviu Cocoş, Sorin Mânduc, Radu Ispas, Ioan Rusu, Sebastian Grapă şi Claudiu Coman. Pe