Membrii Asociaţiei „Liga Citadină“ s-au întâlnit joi, 27 mai la Academia de la Sâmbăta de Sus în cadrul adunării generale. Pe lângă problemele curente, cei prezenţi au stabilit câteva măsuri care să atenueze criza economică în ramura serviciilor publice. Una dintre soluţiile propuse este modernizarea serviciilor publice prin accesarea fondurilor europene.
Zeci de reprezentanţi ai serviciilor publice de gospodărire comunală din zona noastră şi nu numai au participat joi, 27 mai la adunarea generală a Ligii Citadine. Evenimentul a avut loc la Academia de la Sâmbăta de Sus. Una dintre temele discutate de cei prezenţi a fost accesarea fondurilor europene. „Astăzi a avut loc adunarea generală a asociaţiei noastre, ca închidere de an, şi bilanţ. Problematica pe care am abordat-o astăzi a fost o una profesională, destul de încărcată. Ne interesează modalitatea prin care se pot absorbi fonduri europene dar şi eforturile care se fac pentru implementarea proiectelor în ramura serviciilor comunitare“, ne-a spus Ion Sorici, preşedintele Asociaţiei „Liga Citadină“.
Modernizarea acestor servicii ar putea duce şi la reducerea cheltuielilor. „Scopul Ligii citadine, dincolo de faptul că a fost acela de a comunica în cadrul ei cu directorii din Liga Citadină, a fost acela de a ne lua nişte măsuri prevenţie în această perioadă, pentru că toată lumea ne întreabă ce se va întâmpla cu angajaţii din aceste servicii pentru că micşorarea salariilor, pensiilor va avea impact şi asupra serviciilor de apă, canal pentru că puterea de cumpărare a cetăţeanului va scădea. Atunci o primă măsură ar fi de reducere a costurilor“ ne-a spus Victor Marian, directorul Salco Serv.
În cadrul acestei întâlniri mai mulţi membrii ai asociaţiei au primit diplome şi medalii, pentru activitatea pe care au desfăşurat-o în cadrul asociaţiei. „Eu m-am retras în urmă cu doi ani din consiliul direc