Chiar dacă îşi pun copiii pe primul loc, anul acesta, lipsa banilor nu le mai permite părinţilor să-i bucure pe cei mici oferindu-le jucării.
Degeaba şi-au făcut aprovizionări magazinele cu jucării, oamenii intră, se uite, dar nu cumpără. Nici măcar magazinele 38 sau second-hand-uri, în care altădată vânzătorii abia făceau faţă cumpărătorilor în preajma zilei de 1 iunie, nu mai au, acum, vânzare.
„Ca anul acesta nu a fost niciodată. Acum două zile am făcut aprovizionarea cu jucării şi nu am vândut mai nimic. În alţi ani era forfotă în preajma zile de 1 iunie iar noi avem preţuri foarte bune", a spus Gigi Avrămescu, şeful unui punct de lucru din reţeaua magazinelor 38.
La second-hand-uri, deşi vânzătorii au scos în vitrină jucăriile la preţuri cuprinse între trei şi 15 lei, afişând reduceri de 50%, nimeni nu le trece pragul.
„Anul trecut veneau părinţi, bunici, să mai ia jucării de la second-hand. Dar acum nici atât. Nu are lumea bani. E început de lună iar pensiile s-au luat şi s-au dus pe datorii", a spus Maria Dobrotă, vânzătoare la un second-hand din Centrul Vechi.
Ziua Copilului salvată de gratuităţile instituţiilor şi ale ONG-urilor
Cei mai mulţi dintre părinţi profită de ofertele unor instituţii publice precum Poliţia de Frontieră şi Jandarmeria, care an de an organizează ziua porţilor deschise. Printre plimnările cu şalupa şi vizitarea armamentului, pentru cei mici, oamenii legii au pregătit prăjituri, suc şi baloane.
La Memorialul Ipoteşti, părinţii îşi vor putea duce copiii pentru a vizita o expoziţie de carte ilustrată dedicată sărbătoriţilor, accesul fiind gratuit. Nici asociaţiile culturale nu sunt mai prejos. Pe Pietonalul Unirii, până la ora 22.00, un spectacol cu dans şi muzică realizat cu sprijinul Primăriei Botoşani, va fi dat de către copii pentru copii, coordonatoarea acţiunii find Oana Puşcaşu.
„Numa