Elevii lui Radomir Antici, care au umilit România în preliminariile Cupei Mondiale, au fost învinşi de modesta reprezentativă din Oceania. Sursa: REUTERS
Ceea ce n-au reuşit tricolorii au izbutit anonimii fotbalişti din Noua Zeelandă, şi anume să învingă Serbia!
În Grupa a 7-a preliminară pentru Cupa Mondială din 2010, naţionala pregătită de Radomir Antici a trecut fără probleme de români, pe care i-au învins atât la Constanţa, scor 3-2, cât şi la Belgrad, cu 5-0, acesta fiind unul unul dintre cele mai drastice eşecuri suferite de reprezentativa ţării noastre.
Fanii au întrerupt meciul
Serbia şi Noua Zeelandă s-au întâlnit sâmbătă seară, la Klagenfurt (Austria), într-un meci de pregătire pentru Cupa Mondială din Africa de Sud, unde ambele echipe sunt calificate. La turneul final, sârbii vor juca în Grupa D, unde vor avea ca adversare echipele Germaniei, Australiei şi Ghanei, iar Noua Zeelandă se află în Grupa F, alături de Italia, Paraguay şi Slovacia.
La început, nu se punea decât problema scorului cu care vor câştiga sârbii, în condiţiile în care formaţia de la Antipozi, ocupanta locului 78 în clasamentul FIFA, e cotată drept una dintre cele mai slabe echipe participante la turneul final din Africa de Sud.
Conştienţi de limitele lor tehnico-tactice, cei din Noua Zeelandă au compensat printr-o bună organizare a jocului, efort şi disciplină. Zigici şi Pantelici, piesele grele ale sârbilor, au fost păziţi cu străşnicie şi n-au reuşit mare lucru. Mai mult, în minutul 22, elevii lui Ricki Herbert au plecat pe atac, atacantul Shane Smeltz l-a întors pe toate părţile pe fundaşul Rukavina şi a marcat cu un şut la colţul scurt. Sârbii au trecut de câteva ori pe lângă egalare, dar tabela de marcaj nu s-a mai modificat până la final.
Amicalul Serbia - Noua Zeelandă a fost marcat de incidentele c