Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moscheea Regala Carol I – la centenar

Comunicat de presă

Moscheea Regală Carol I – la centenar

Muftiatul Cultului Musulman din România aniversează marţi, 1 iunie, centenarul celui mai important lăcaş de cult musulman din România, Moscheea Regală Carol I, din Constanţa.

Aniversarea celor 100 de ani va debuta cu primirea înalţilor oaspeţi, oficiali ai statului român şi turc, reprezentanţii diplomatici acreditaţi la Bucureşti, clerul musulman şi membrii comunităţilor musulmane, reprezentanţii Academiei Române, cadre universitare, oficialităţi locale şi parlamentari, în curtea MoscheiiCarol I.

Moment omagial va fi marcat, prin acordarea de medalii şi albume, ocazionate de aniversarea centenarului.

Programul mai cuprinde, alocuţiuni ale oaspeţilor, un dejun oficial, urmat de Simpozionul “Islamul dobrogean model de convieţuire interculturalitate şi europenitate”, ce va fi organizat la Centrul de cultură şi educaţie islamică, şi vizita la muzeul “ ION JALEA”.

Pe 24 iunie 1910, în prezenţa Majestăţi Sale, Regele Carol I, s-a pus piatra de temelie a uneia dintre clădirile emblematice ale Constanţei, Moscheea Carol I. Construit în semn de omagiu pentru comunitatea musulmană din Constanţa, lăcaşul este construit din beton armat, are un minaret înalt de 45 de metri ce poate prelua maxim 100 de vizitatori – în acelaşi timp, iar sala centrală are 14, 25 metri lungime. Moscheea a fost ridicată pe locul vechii geamii Mahmudie, ce purta numele sultanului Mahmud şi fusese ridicată în 1823 de către Afiz Mehmed Paşa. În moschee se află un faimos covor, donaţie de la sultanul Abdul Hamid II, care are 144 m şi o greutate de 483 kg.

Manifestările aniversare sunt organizate de Muftiatul Cultului Musulman din România, în colaborare cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco - Musulmani din România, Uniunea Democ

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar, Ilie Bolojan, l-a desemnat pe Dacian Cioloș consilier onorific

Ziua Constanta acum 56 minute
Președintele interimar, Ilie Bolojan, a semnat astăzi, 18 martie 2025, un decret prin care îl desemnează pe Dacian Cioloș consilier onorific prezidențial. Potrivit comunicatului din partea Administrației Prezidențiale, Dacian Cioloș va fi numit în c

Tânăr de 20 de ani, oprit după ce a încercat să intre într-un liceu cu o macetă. Dosar penal pentru port fără drept de arme periculoase

Ziare.com acum 16 minute
Un tânăr de 20 de ani a încercat să intre înarmat într-un liceu unde nu era elev, marți, 18 martie. Tânărul a fost oprit în timp ce încerca să pătrundă în clădire înarmat cu o macetă, iar poliția a deschis un dosar penal pentru „port sau folosire fă

Recorder: Nicușor Dan, însoțit în campanie de un fost colonel SRI. „Este o activitate de voluntariat”

HotNews acum 3 ore
Candidatul la alegerile prezidențiale Nicușor Dan a fost însoțit, atât la depunerea candidaturii, cât și la deplasările sale electorale prin țară de un fost colonel SRI. Primarul Capitalei a declarat că „am fost informat” despre statutul acestuia, c

Comisia de la Veneția critică alegerile comasate din România: Utilizarea excesivă a ordonanțelor de urgență – un risc pentru DEMOCRAȚIE

Gandul acum 18 minute
Comisia de la Veneția a publicat marți un raport critic la adresa României, referitor la comasarea alegerilor locale și europarlamentare din 2024 prin Ordonanța de Urgență 21/2024. Raportul, adoptat în cadrul celei de-a 142-a Sesiuni Plenare din 14-

Şeful Guvernului Hamas în Fâşia Gaza, Essam al-Dalis, şi alţi patru membri ai Guvernului, ucişi în atacurile israeliene, anunţă mişcarea

News.ro acum 2 ore
Şeful Guvernului Hamas în Fâşia Gaza, Essam al-Dalis, a fost ucis în atacurile aeriene israeliene din noaptea de luni spre marţi, soldate cu cel puţin 330 de morţi, majoritatea copii şi femei, anunţă marţi într-un comunicat mişcarea islamistă, relat

REPER cere USR să îşi retragă candidata din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Nicuşor Dan, singurul candidat pro-european cu şanse reale de a opri ascensiunea extremismului

News.ro acum 28 minute
REPER solicită marţi USR să îşi retragă candidata din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Nicuşor Dan, singurul candidat pro-european cu şanse reale de a opri ascensiunea extremismului. ”Democraţia nu este doar despre ce ne dorim noi, ci despre

Grupul italian Zoppas Industries a deschis un centru de tehnologie în Iulius Town (P)

Timpolis acum o ora
Foto: Iulius Town Timişoara Grupul italian Zoppas Industries, unul dintre liderii globali specializaţi pe soluții termice și elemente de încălzire pentru diverse industrii, inclusiv electrocasnice, automotive şi aeronautică, marchează un pas importa

CCR discută miercuri o contestaţie privind candidatura liderei POT, Anamaria Gavrilă

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituţională discută miercuri, 19 martie, o contestaţie depusă împotriva înregistrării candidaturii liderei POT, Anamaria Gavrilă, la alegerile prezidenţiale din luna mai. Ședinta judecătorilor constituţionali pe contestaţie va avea loc în

Furtul comorilor dacice din Olanda. „Suspecţii au fost în Muzeul Drents cu o lună şi jumătate înainte de jaf”. Primele declarații ale unuia dintre avocații suspecților

HotNews acum 5 ore
Doi suspecţi în cazul furtului obiectelor de patrimoniu din România expuse la Muzeul Drents din Assen au vizitat muzeul cu o lună şi jumătate înainte de jaf. Cu toate acestea, ei neagă că ar fi furat comorile, scrie RTVDrenthe, conform News.ro. Denn

Actor rănit în timpul unei repetiţii, după ce a sărit de la trei metri înălţime, la Teatrul de Operetă. Poliția a deschis o anchetă

HotNews acum 2 ore
Un actor de 26 de ani a fost internat la spital, după ce s-a accidentat în timpul unei repetiții la Teatrul de Operetă din Sectorul 3 al Capitalei. Tânărul s-a aruncat, conform scenariului, de pe o platformă de la o înălțime de trei metri și s-a răn

Vremea

București
acum

mar.

1°/5°
mie.

0°/9°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
Iasi
acum

mar.

-1°/4°
mie.

1°/9°
joi

2°/12°
vin.

4°/15°
Constanta
acum

mar.

2°/6°
mie.

0°/8°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/3°
mie.

-1°/7°
joi

0°/10°
vin.

2°/13°
Timisoara
acum

mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
joi

1°/12°
vin.

3°/14°