Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sprijinul pentru angajaţi, la mare căutare printre firmele doljene

Publicat in GAZETA de SUD, luni 31 mai 2010 ·

Angajatorii doljeni privesc cu încredere în viitor, deşi se confruntă cu greutăţile crizei. Aceştia continuă să solicite subvenţii pentru încadrarea în muncă a noi angajaţi, chiar dacă sunt obligaţi să-i păstreze în firmă cel puţin doi-trei ani.

Angajatorii doljeni nu se lasă învinşi de criză. Dimpotrivă, aceştia luptă pe toate fronturile să se menţină pe linia de plutire sau, după caz, să-şi dezvolte firmele. Chiar dacă semnalele din piaţă nu sunt mai bune decât anul trecut, firmele îşi fac planuri pe termen lung şi solicită sprijin financiar pentru angajarea de personal nou. Nici chiar obligativitatea de a păstra angajaţii pe o perioadă de doi-trei ani în firmă, care are rolul de a stopa eventualele fraude (să renunţe la angajaţi în momentul în care nu mai primesc sprijin), nu-i descurajează pe angajatori. De la începutul anului şi până la sfârşitul lunii aprilie, 128 de firme au apelat la această variantă, în scădere cu doar aproximativ 12% faţă de perioada similară a anului trecut.

Tot mai mulţi angajatori vor sprijin pentru încadrarea şomerilor de peste 45 de ani

Cel mai solicitat a fost sprijinul financiar pentru angajatorii care încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată şomeri în vârstă de peste 45 de ani sau şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale (conform art. 85 din Legea nr. 76/2002). „Până pe 30 aprilie au fost semnate cu angajatorii 95 de convenţii, cu aproape 27% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009, când au fost semnate 75 de convenţii“, a declarat Aurora Tiribeja, directorul coordonator al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj. Angajatorii optează pentru acest tip de sprijin pentru că sunt scutiţi, pe o perioadă de 12 luni, de plata contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferentă persoanelor încadrate din aceste categorii. În

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un băiat de 11 ani este dat dispărut în București. Autoritățile au emis mesaj RO-Alert

HotNews acum o ora
Polițiștii Capitalei anunță joi că un băiat în vârstă de 11 ani a dispărut din Sectorul 2 și solicită sprijin pentru găsirea acestuia. Dispariția copilului a fost semnalată bucureștenilor inclusiv prin mesaj RO-Alert. „La data de 9 iulie 2025, Poliţ

Rezultate finale Evaluarea Națională 2025. Număr redus de contestații depuse de elevi. Câți au avut nota crescută

HotNews acum o ora
Peste 19.100 de contestații au fost depuse de elevii care au dat Evaluarea Națională 2025, anunță Ministerul Educației, care astăzi a publicat rezultatele finale de la Evaluarea Națională. După rezolvarea contestațiilor, numărul mediilor egale sau m

Atenționare de Cod galben de vânt în opt județe, după câteva zile pline de alertă roșie

Mediafax acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis joi o atenționare Cod galben care vizează intensificări ale vântului în opt județe din țară, valabilă între orele 10 și 20. În zona joasă a județelor Alba, Sibiu, Brașov, Covasna și Mehedinți, precum și

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prezentată astăzi în Parlament. Când va fi supusă la vot

HotNews acum 3 ore
Moţiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului va fi prezentată joi, de la ora 10:00, în plenul Parlamentului. AUR a anunţat miercuri că a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guve

Traficul feroviar pe distanța Sinaia – Bușteni reluat pe ambele fire! Anunțul CFR SA

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, începând cu ora 08:23, traficul feroviar pe distanța Sinaia – Bușteni a fost reluat în condiții normale, cu tracțiune electrică și pe firul 2. CFR reamintește faptul că în cursul zilei de ieri

Doi şoferi morţi şi un pasager rănit, în urma unui accident pe DN 54, în judeţul Teleorman, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară/ În urma impactului, maşina mică a luat foc. Traficul rutier este blocat

News.ro acum o ora
Doi şoferi au murit, iar un pasager a fost rănit, în urma unui accident petrecut, joi, pe DN 54, între localităţile Izlaz şi Gârbov, din judeţul Teleorman, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară. În urma impactului puternic, auto

Angajații din administrația fiscală și financiară protestează în fața Ministerului Finanțelor

Mediafax acum o ora
„Protestul exprimă nemulțumirile legitime ale lucrătorilor din administrația fiscală și financiară, dar și ale altor categorii de bugetari care se confruntă cu lipsa dialogului social real și nerespectarea drepturilor profesionale și salariale”, tra

A murit nepotul lui Iuliu Maniu, dr. Ioan Boilă, cunoscut ca „Medicul fără de arginți” al Clujului

Ziua Constanta acum o ora
Sâmbătă, 5 iulie 2025, la vârsta de 97 de ani, s-a mutat la Cer „𝐌𝐞𝐝𝐢𝐜𝐮𝐥 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐚𝐫𝐠𝐢𝐧𝐭̦𝐢” 𝐚𝐥 𝐂𝐥𝐮𝐣𝐮𝐥𝐮𝐢, 𝐃𝐫. 𝐈𝐨𝐚𝐧 𝐁𝐨𝐢𝐥𝐚̆ (numele complet: Ioan-Dumitru-Iuliu Boilă), fost deținut politic, întemeietor și apoi

VIDEO Gafă la Casa Albă. Trump l-a întrebat pe președintele Liberiei unde a învățat engleza, limba oficială a țării sale

HotNews acum 11 ore
Președintele Donald Trump s-a întâlnit, miercuri, cu mai mulți lideri din Africa, printre ei aflându-se și președintele Liberiei care a ținunt un discurs în limba engleză, limba oficială a țării sale, scrie Reuters. „Liberia este un prieten vechi al

Percheziții la o grupare care ar fi prejudiciat autoritățile britanice cu un milion de lire sterline

Mediafax acum 3 ore
Potrivit IGPR, în anul 2024, în urma sesizării din oficiu a polițiștilor, a fost înregistrat un dosar penal în care, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces

Vremea

București
acum

23°
joi

14°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

17°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

23°
joi

17°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/29°
Timisoara
acum

18°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/35°