Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A început săptămâna protestelor. Vezi ce instutuţii au lacătul pe uşă

Publicat in Romania Libera, luni 31 mai 2010 ·

Sindicatele din Educaţie, funcţionarii publici şi personalul medical pornesc, luni, seria acţiunilor de protest anunţate de confederaţiile din mai multe ramuri contra măsurilor de austeritate ale Guvernului, printre care reducerea cu 25% a salariilor şi cu câte 15% a pensiilor şi indemnizaţiilor pentru creşterea copiilor.

Greva generală din învăţământ se suprapune cu desfăşurarea probelor de Bacalaureat, la care urmează să participe peste 200.000 de liceeni din întreaga ţară. În pofida anunţurilor liderilor de sindicate privind neparticiparea profesorilor la testele Bac-ului, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, care a organizat două zile succesiv videoconferinţe cu inspectoratele şcolare judeţene, a dat asigurări că Bacalaureatul se va organiza normal în toate judeţele.

El a solicitat ca la nivelul inspectoratelor şcolare judeţene să existe un număr de telefon de permanenţă, unde elevii sau părinţii să poată suna la orice oră, pentru a obţine informaţii. Potrivit acestuia, aproximativ 10% dintre profesori sunt implicaţi în proba C a examenului care se desfăşoară în perioada 31 mai - 4 iunie.

Tot luni, 31 mai, aproape 50 de sindicate şi peste 25.000 de funcţionari publici şi personal contractual, membri ai Publisind, din toate sectoarele de activitate - finanţe publice, control financiar, RAAPPS, primării, penitenciare, protecţia copilului, consilii judeţene, administraţie centrală, media, probaţiune, transporturi, agricultură au anunţat, prin vocea preşedintelui FSAP Publisind, Ştefan Teoroc, că vor înceta lucrul. Şi această acţiune grevistă este anunţată ca fiind prima din planul aprobat în cadrul Biroului Executiv al Blocului Naţional Sindical, care include continuarea acţiunilor greviste pe perioadă nedeterminată, organizarea de mitinguri în toate judeţele, în faţa prefecturilor, în fiecare zi din perioada 1-4 iunie, solicitarea de în

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 2 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 2 ore
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°