Cluj-Napoca este pentru zece zile Capitala Filmului - probabil în aşteptarea nominalizării la titulatura de Capitală Europeană. TIFF a început în forţă şi anul acesta, iar organizatorii anunţă deja recorduri la vânzările de bilete. În 2010, TIFF pare mai bogat decât oricând. Peste 400 de invitaţi sosesc la Cluj - printre ei, însuşi regizorul Wim Wenders, preşedintele Academiei Europene de Film. Nu mai puţin de 240 de filme (203 lungmetraje şi 37 de scurtmetraje), din 47 de ţări -, iată numai câteva cifre ale festivalului care va răsfăţa publicul clujean până la 6 iunie.
Festivalul a debutat vineri seară după câteva ezitări organizatorice, cauzate în principal atât de vremea nefavorabilă, cât şi de situaţia financiară a festivalului. Într-un mediu de afaceri din ce în ce mai delicat este foarte greu să obţii garanţii financiare ferme, iar acest lucru a fost destul de vizibil la această cea de-a noua ediţie.
Dacă vremea s-a dovedit indulgentă, nu aceeaşi atitudine a avut-o faţă de partenerii festivalului şi Tudor Giurgiu, directorul TIFF. Subliniind evenimentele pozitive, dar în special cele negative, Giurgiu a acuzat slaba implicare a autorităţilor locale în acest festival, care a devenit o emblemă a Clujului. De asemenea, Tudor Giurgiu, după ce a mulţumit "fanilor necondiţionaţi ai festivalului", a precizat că în primul rând TIFF are nevoie de o viziune de perspectivă, cu atât mai mult cu cât anul viitor vine o ediţie extrem de importantă, cea de-a zecea.
"Vă invit să ne gândim împreună la ediţia a zecea a festivalului. Să ne gândim dacă vrem în Liga Campionilor sau nu. Ajutaţi-ne să mergem mai departe pentru că eu şi colegii mei am obosit." Cu toate acestea, festivalul a debutat în forţă, evenimentele sunt numeroase şi de bună calitate - semn că forţa încă mai este cu TIFF, ca să fim în cheia afişului festivalului. Cluj-Napoca este