Conducerile instituţiilor deconcentrate au intrat iar în degringoladă, în urma deciziei Curţii Constituţionale, din 14 aprilie, prin care se declara necontituţională şi cea de-a treia modificare a statului funcţionarilor publici, operată de Guvernul Boc. Termenul de 45 de zile în care Guvernul ar fi trebuit să pună în acord legislaţia cu decizia Curţii au expirat, fără apariţia unui act normativ nou.
Fiind declarate succesiv drept neconstituţionale ordonanţele 37 şi 105 din 2009 şi legea de modificare a Statului funcţionarilor publici adoptată de Parlament la începutul acestui an, Guvernul ar trebui să îi îndepărteze din funcţii pe directorii de instituţii deconcentrate numiţi în baza acestor acte normative şi ar trebui să îi reinstaleze pe cei pe cei care au obţinut posturile în timpul Guvernului Tăriceanu. Directorii lui Tăriceanu, foşti sau actuali liberali camuflaţi, sunt singurii care au decizii de numire în funcţie conforme cu legea.
Guvernul a găsit însă soluţii să îşi impună tot apropiaţii politici. Surse parlamentare au declarat că în judeţul Bacău au început să primească decizii de repunere în funcţie foştii directori din vremea lui Tăriceanu care şi-au întărit relaţiile cu PDL. Astfel, la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a fost repus în funcţie Ilie Liviu, pe a cărui decizie de reinstalare se arată că schimbarea sa a fost făcută în baza unor acte legislative neconstituţionale. Ilie Liviu a avut însă sprijinul declarat al PDL pentru a fi repus în funcţie, deşi în 2006, în vremea Guvernului Tăriceanu, tot PDL îl acuza, într-un comunicat, că "angajează numai persoane apropiate PNL, politizând astfel activitatea DJFP Buzău".
Scrisori de repunere în funcţie au mai primit şi foştii şefi ai Gărzii de Mediu, Gabriela Brezeanu, şi Gărzii Financiare, Ion Leu, din judeţ, spre deosebire de alţi foşti şefi de deconcentrate care