Cazurile în care vreun comandant militar învins se mai întoarce la locul umilitoarei sale înfrângeri sunt, de regulă, rare. Totuşi, ele mai apar din când în când, inclusiv recent - vezi cazul britanicului Jonathan Scheele, care a condus, în fosta sa calitate de şef al Delegaţiei CE la Bucureşti, cohorta legionarilor străini însărcinaţi cu stabilirea unei oarecare ordini în exotica şi, totodată, haotica Republică Dâmboviţeană. Până să reuşească însă să pună bazele unei colonii mansuete, legionarii în cauză s-au trezit asaltaţi şi dezarmaţi de către localnicii conduşi, în acea vreme, de şeful de trib Adrian Năstase. A urmat un şir lung de impedimente, dar şi de tentaţii - care au slăbit, la rândul lor, determinarea legionarilor. Acei europeni care n-au mai putut suporta încremenirea Bucureştiului au preferat să plece care încotro. Nu însă şi domnul Scheele, care şi-a îndurat captivitatea până la sfârşit, recte în 2006. Dacă domnia sa, de formaţie inginer mecanic, ar fi dispus de niscaiva talente literare ascunse, ar fi avut, neîndoielnic, suficient material literar la îndemână pentru un roman realist demn de pana unui Zola sau Flaubert, dedicat întâmplărilor trăite printre reprezentanţii tribului de la gurile Dunării.

Dar şi fostul şef de trib Adrian este cuprins de nostalgie ori de câte ori îşi aminteşte de vremurile „bune" de odinioară. Recent, a ţinut să sublinieze că ţara s-ar fi bucurat de o cu totul altă poziţie în plan internaţional pe vremea în care pe cartea sa de vizită scria „Adrian Năstase, Prim-ministru al României". Minitribul său pesedist tocmai se alăturase unuia paneuropean, Internaţionala Socialistă, în timp ce unul dintre subalterni, Mircea Geoană, reuşise să se folosească de ascensiunea reţelei teroriste Al Qaeda pentru a negocia primirea României în principala alianţă de apărare din emisfera nordică - NATO. Ulterior, nu a durat mult până