Mesajul a fost trimis. Multumesc!

224 proiecte depus pe Masura 141 de CAJ Mureş

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 31 mai 2010 ·

Pentru specialiştii Camerei Agricole Judeţene Mureş, cea de-a doua sesiune de cereri de proiecte pentru Masura 141 lansata în 15 aprilie si închisa în 14 mai, a fost un adevarat succes. In aceasta perioada, specialistii Camerei Agricole Judetene Mures au elaborat si depus la Directia Agricola pentru Dezvoltare Rurala Mures, un numar de 224 proiecte, in crestere fata de sesiunea anterioara.

1500 euro, nerambursabili

Prin Masura 141, fermierii primesc 1.500 de euro pe an, fonduri nerambursabile. Sprijinul se acorda pentru o perioada de cinci ani, unui singur membru al familiei, pentru aceeasi exploatatie agricola. Pe lânga întocmirea proiectelor, au fost consiliate numeroase persoane care doresc sa primeasca aceste fonduri. Multi dintre potentialii beneficiari care nu au îndeplinit conditiile necesare în aceasta sesiune si-au exprimat intentia de a solicita sprijin specialistilor CAJ Mures în vederea întocmirii de proiecte pentru sesiunea urmatoare. “La aceasta data specialistii CAJ Mures sunt pregatiti de a primi potentiali beneficiari pentru proiecte 112 – Instalarea tinerilor fermieri, care urmeaza sa se deschida conform planificarii la 1 iunie 2010. De asemenea, odata cu sesiunea de depunere a proiectelor pe Masura 141, în cadrul CAJ Mures s-au desfasurat patru cursuri de formare profesionala pentru producatorii agricoli, doua cursuri la Targu Mures, pentru agricultorii în culturi vegetale si crescatori de animale, lucratori în cultura plantelor. De asemenea a fost organizat un curs de agricultor în culturi vegetale si crescator de animale la Sarmasu si curs agricultor în culturi vegetale si crescator de animale la Târnaveni” a precizat Gusatu Ileana, director Camera Agricola Judeteana Mures. In plus, în intervalul 15 aprilie-14 mai, Camera Agricola Judeteana Mures a organizat doua expozitii de ovine, la Maiad în 25 aprilie, la Vatava în 29

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crimă odioasă pe calea ferată. Un bărbat a ținut cu forța o femeie pe șine până când a fost lovită de tren

Adevarul acum 13 minute
O crimă înfiorătoare a avult loc în Oradea, unde un bărbat de 46 de ani a ţinut o femeie cu forţa pe liniile de cale ferată, până când aceasta a fost lovită de tren şi târâtă aproximativ 60 de metri înainte ca mecanicul să poată opri.

„JD Vance datorează scuze României”. Un editorialist Bloomberg a analizat cazul Călin Georgescu și are un mesaj pentru vicepreședintele SUA

HotNews acum o ora
Dacă s-ar fi deranjat să caute dovezile, JD Vance ar fi văzut instituții românești atacate, care au nevoie de sprijinul SUA, scrie jurnalistul Marc Champion într-un text de opinie publicat luni dimineață de Bloomberg. În februarie, când a criticat E

UPDATE - Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Valu lui Traian şi Basarabi, după ce o persoană a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, reluat/ Trei trenuri vor ajunge cu întârziere la destinaţie

News.ro acum 47 minute
Traficul feroviar a fost oprit temporar, luni, între staţiile Valu lui Traian şi Basarabi, din cauza unui accident feroviar, soldat cu decesul unei persoane, care a fost surprinsă în gabaritul căii, pe firul II, de trenul IR 1686, care circulă în re

Vladimir Putin îi mulţumeşte lui Kim Jong Un pentru ”faptele” combatanţilor nord-coreeni în Războiul din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a mulţiumit luni dictatorului nord-coreean Kim Jong Un pentru ”faptele” combatanţilor nord-coreeni care au luptat pentru Rusia împotriva forţelor ucrainene în regiunea rusă Kursk, pe care Moscova a anunţat că a ”eli

Cardinalii se întâlnesc astăzi la Roma pentru a stabili data conclavului / Cum va avea loc votul

HotNews acum 3 ore
După înmormântarea Papei Francisc, atenţia lumii se îndreaptă acum spre alegerea noului suveran pontif. Cardinalii Bisericii Catolice care au ajuns deja la Roma se vor întâlni luni pentru a discuta despre alegerea unui nou papă, transmite agenția DP

Bebelușul DISPĂRUT din Maternitatea din Bacău, ar fi fost, de fapt, vândut de mamă. Suma pentru care femeia ar fi renunțat la unul dintre copiii ei

Gandul acum 26 minute
Bebelușul răpit din Maternitatea din Bacău ar fi fost, de fapt, vândut de propria mamă, care a și dat alerta privind lipsa băiețelului. Tânăra care a plecat cu bebelușul din maternitate a fost reținută. Surse judiciare susţin că tânăra de 19 ani s-a

Zeci de migranţi africani ucişi într-un atac american în Yemen, potrivit rebelilor Houthi

Mediafax acum 10 minute
Canalul Al Masirah a anunţat că alte 47 de persoane au fost rănite, majoritatea în stare critică, după ce centrul din provincia Saada a fost bombardat. Televiziunea a publicat imagini grafice care arată numeroase corpuri sub dărâmăturile unei clădir

Premieră MedLife: primele reconstrucţii mamare asistate robotic la Cluj, pro-bono

News.ro acum 33 minute
Grupul MedLife continuă să inoveze în chirurgia oncologică şi reconstructivă, realizând în premieră la Cluj-Napoca primele reconstrucţii mamare asistate robotic din sistemul privat, de altfel printre primele intervenţii de acest tip din Europa de Es

Donald Trump Jr. în România și cei 13 oameni extrem de importanți pentru soarta noastră

HotNews acum 2 ore
Locul unde fiul președintelui SUA nu va avea timp să ajungă. Pentru că nu are nicio calitate oficială în administrația de la Washington, vizita lui Donald Trump Jr. poate promite orice. Are avantajul de a nu putea măsura niciunul dintre efecte. Indi

Percheziţii în cinci judeţe şi în Capitală, la presupuşi infractori care ar fi falsificat datele financiare ale unor societăţi pentru a obţine bunuri pe care nu le-au mai achitat/ Cinci persoane, duse la audieri/ Prejudiciul depăşeşte 700.000 de lei

News.ro acum o ora
Poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dâmboviţaau făcut, luni, sub coordonarea unui procuror, 12 percheziţii domiciliare, în judeţele Mehedinţi, Timiş), Caraş-Severin, Ilfov, Braşov şi în Bucureşti la locuinţele unor pre

Vremea

București
acum

15°
lun.

5°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/24°
Iasi
acum

15°
lun.

4°/19°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
joi

14°/21°
Constanta
acum

14°
lun.

5°/14°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

6°/19°
mar.

9°/20°
mie.

9°/20°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

15°
lun.

10°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/22°
joi

12°/23°