Saduokhas Meraliyev, 51 de ani, este de aproape doi ani si jumatate la conducerea grupului petrolier Rompetrol, controlat acum in proportie de 100% de catre compania de stat KazMunaiGaz (KMG). Dupa o viata intreaga de munca pe teren, pe campuri petrolifere uriase, kazahul umbla acum cu cravata in servieta si spune ca orice deplasare pe plaftorma Petromidia, cel mai important activ al grupului Rompetrol, este o ca zi libera fata de munca de birou.
"La 28 de ani conduceam 2.800 de oameni, oameni adevarati, nu de birou. Folosesc orice oportunitate sa merg la Petromidia. Pentru mine, este ca o zi libera. De obicei eu nu port cravata, dar in KMG toata lumea este la sacou si la cavata. O port in geanta. Initial, cand mi s-a propus sa vin in Romania si sa ajung adjunct in Rompetrol, eu eram seful KMG, deci conduceam compania care urma sa faca achizitia. Am zis: Nu-i nimic. Sunt soldat. Vin", a declarat Meraliyev, in cadrul conferintei Meet the CEO, organizata de Business Magazin la sfarsitul saptamanii trecute.
Kazahul crede ca una dintre cele mai importante lectii de management este pregatirea urmasului pentru ca nicio functie nu dureaza la nesfarsit, iar compania trebuie sa aiba mereu un lider pe care se sa bazeze.
"Toata viata mi-am cautat urmasi. Scaunul pe care il ocupi nu este nici al tau, nici al tatalui tau, asa ca poti fi inlocuit in orice moment. Trebuie sa fii gata pentru a fi schimbat pentru binele afacerii. Aceasta este filosofia mea. Intr-un an voi avea trei oameni pregatiti sa-mi ia locul, iar culoarea pasaportului nu conteaza. In al doilea rand, mereu ma gandesc ce oameni iau cu mine daca plec pentru ca succesul ti-l creezi inconjurandu-te cu oameni de incredere. Si aici am o lista de noua", mai spune CEO-ul grupului Rompetrol.
Munca sau geniu?
In ceea ce priveste angajatii, Meraliyev spune ca daca ar avea de ales intre u