Asociaţia Profesională şi Şcoala Naţională de Coşari Profesionişti (ASFOCH) a organizat în data de 29 mai, prima ediţie a “Zilei Coşarului. La eveniment au participat peste 80 de coşari profesionişti din toate colţurile ţării, costumaţi în ţinuta de gală cu frac şi joben sau în ţinuta asociaţiei din care fac parte ori purtând bască, eşarfă şi tricou personalizate cu inscripţia Şcolii Naţionale a Coşarilor Profesionişti înfinţată de Mircea Bălşoianu. Desfăşurat la Reghin, la restaurantul terasă “Gliga” de pe strada Pandurilor, evenimentul a aadunat hortnari din din Bucureşti, Timişoara, Galaţi, Bistriţa-Năsăud, Iaşi, Mureş, Sibiu, Câmpul Lung Moldovenesc, Piatra-Neamţ, Mediaş, Alexandria, Bocşa, Craiova, Sângeorziul de Pădure, Bixad, Botoşani, Oradea, Satu-Mare şi Craiova, Braşov, Săcele, Constanţa.
Ziua Coşarului a început cu Adunarea Generală la primele ore ale dimineţii, urmată de un tur al hornarilor cu maşinile personalizate prin municipiu, urmat de un discurs din partea gazdei, deputatul PSD Vasile Gliga omul care l-a sprijinit de la începuturi pe cel care avea să devină preşedintele hornarilor profesionişti din România, Mircea Bălşoianu. “Sunt onorat să fiu gazda primei ediţii a Zilei Coşarului în România, pentru că deşi Reghinul este cunoscut ca oraş al viorilor şi ca centru naţional de dans sportiv se preconizează ca această breaslă a coşarului să devină o zi tradiţională la Reghin şi să devenim un centru naţional al coşeritului. Datorăm acestă realizare domnului Mircea Bălşoianu care se luptă de ani buni şi care a făcut multe sacrificii să adune toţi coşari din România într-o asociaţie profesionistă a hornarilor, constructorilor de coşuri de fum şi şeminee. Vă felicit din suflet pentru acastă iniţiativă”, a declarat deputatul Vasile Gliga.
După alocuţiuni, cea mai tânără “hornăriţă,” solista Maria Grama a interpretat imnul asociaţiei