Directorul general al ThyssenKrupp, cel mai mare producător de oţel din Germania, se teme de formarea unui balon speculativ periculos pe piaţa materiilor prime şi cere măsuri urgente împotriva speculatorilor, potrivit revistei germane Der Spiegel, preluată de Mediafax. "Dimensiunile balonului speculativ ar putea fi chiar şi mai mari decât criza care a cuprins piaţa imobiliară din Statele Unite cu doi ani în urmă. Dacă nu vom fi pregătiţi să luăm măsuri decisive împotriva speculatorilor cu materii prime, vor deveni o ameninţare serioasă pentru întregul sector al oţelului şi pentru economia globală", avertizează Ekkehard Schulz într-un interviu apărut ieri în Der Spiegel.
Schulz susţine că ThyssenKrupp are dovezi că mari bănci de investiţii care au fost implicate în trecut în formarea unor baloane speculative au început să se pregătească de "noi pariuri" pe piaţa minereului de fier. "Tranzacţionarea instrumentelor financiare derivate aşa cum este acum derulată de bănci şi fonduri trebuie reglementată urgent", a arătat şeful grupului german.
ThyssenKrupp a solicitat deja sprijinul autorităţilor federale germane anti-cartel şi al Comisiei Europene împotriva speculatorilor şi a preţurilor incorecte şi a câştigat de asemenea susţinerea guvernului din Germania, care a promis să ridice problema în cadrul summit-ului G20 de la sfârşitul lunii iunie.
F.A.
Directorul general al ThyssenKrupp susţine că are dovezi că mari bănci de investiţii care au fost implicate în trecut în formarea unor baloane speculative au început să se pregătească de "noi pariuri" pe piaţa minereului de fier.
Directorul general al ThyssenKrupp, cel mai mare producător de oţel din Germania, se teme de formarea unui balon speculativ periculos pe piaţa materiilor prime şi cere măsuri urgente împotriva speculatorilor, potrivit revistei germane Der Spiegel, preluată d