Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandra Chira îşi lansează primul CD

Publicat in Adevarul, luni 31 mai 2010 ·

Tânăra solistă de muzică populară, în vârstă de 12 ani, scoate un album cu 15 piese, majoritatea noi. CD-ul va apărea în luna iunie, cu sprijinul financiar al unui admirator al Alexandrei. Este vorba despre fostul prefect de Caraş Severin, în prezent om de afaceri, Gheorghe Cahniţă.

Alexandra Chira, fetiţa din Sălaj care a uimit o ţară întreagă cu vocea sa şi cu prezenţa ei scenică ieşită din comun, face un nou pas în carieră şi îşi lansează primul CD. Evenimentul este posibil graţie unui înflăcărat admirator al tinerei soliste de muzică populară, care a îndrăgit-o de îndată de a văzut-o la televizor şi a luat legătura cu părinţii Alexandrei pentru a-şi oferi sprijinul financiar în vederea realizării albumului. Este vorba despre fostul prefect de Caraş Severin Gheorghe Cahniţă (fost director general al Romsilva), care va suporta costurile imprimării şi punerii pe piaţă a albumului.

Albumul va conţine 15 piese specifice Văii Barcăului, o parte dintre ele fiind cântece interpretate de ani buni de Alexandra (din repertoriul primei ei profesoare, Cornelia Neaga, dar şi piese aparţinând solistelor Domnica Chiorean şi Eugenia Nedişan), pe album urmând să fie incluse şi piese noi, scrise special pentru ea. De asemenea, solista Anuţa Gale i-a dat Alexandrei o linie melodică pentru acest CD.

Acompaniamentul a fost asigurat de Orchestra „Virtuoşii Transilvaniei“, avându-i la taragot pe reputatul instrumentist Ioan Berci, iar la fluier pe Alex Teofil Chira, nimeni altul decât fratele mai mare al Alexandrei. De altfel, pe album vor fi incluse şi două piese instrumentale interpretate la fluier de Alex, o suită de Sibiu şi una de Maramureş. CD-ul va ajunge în magazinele de specialitate în 15 iunie, preţul unui album urmând să fie cuprins, în funcţie de adaosul comerciantului, între 15 şi 20 de lei.

Debut la opt ani

Alexandra Chir

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 7 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 10 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 5 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°