Locatarii vor să se asigure că banii pentru apa caldă şi căldură ajung acolo unde trebuie. Numărul celor care au ales aceasta varianta a crescut de când mai multe asociaţii de proprietari au fost luate în vizor pentru că au datorii uriaşe la furnizori, deşi oamenii au făcut plăţile aferente.
Proprietarii de apartamente din 30 din cele 70 de asociaţii de proprietari, au încheiat până în acest moment, convenţii individuale de facturare cu societatea de termoficare din dorinţa de a se asigura că banii lor ajung acolo unde trebuie.
Astfel că, faţă de anul trecut, gradul de încasare de la populaţie a contravalorii serviciilor de apă caldă şi căldură, furnizate de societatea comercială Termica SA, a crescut cu aproximativ 40%.
„În jur de 90% din locatari îşi doresc să încheie convenţii individuale de facturare. Pe noi ne interesează, în mod special, să încheiem astfel de contracte acolo unde asociaţiile de proprietari nu îşi plătesc datoriile şi aici vorbim de circa 50 de asociaţii", a spus Ion Diaconu, reprezentant al conducerii societăţii de termoficare.
Acesta consideră că până la sfârşitul verii se va finaliza preluarea în zona de contracte individuale a majorităţii locatarilor unde se întâmpină probleme cu asociaţiile.
Din cele aproximativ 50 de asociaţii care nu îşi achită datoriile la timp, probleme mai mari ridică asociaţiile din zona Parcului Tineretului unde datoriile nu au mai fost plătite, în unele situaţii, chiar şi de patru ani de zile.
Citiţi mai multe în Adevărul de Seară de mâine