Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mafia rusă a cumpărat o semifinală de Cupa UEFA?

Publicat in Romania Libera, luni 31 mai 2010 ·

UEFA investighează o posibilă implicare a clubului Bayern Munchen în mafia rusă a pariurilor. Cotidianul spaniol ABC relatează că mai multe instituţii europene cercetează o posibilă vânzare de către clubul bavarez a semifinalei de Cupa UEFA pierdută în 2008 contra lui Zenit St. Petersburg (0-4 în returul din Rusia), potrivit Hotnews.ro.

Primele informaţii au fost obţinute întâmplător de un judecător spaniol, în urmă interceptării convorbirilor telefonice ale unui mafiot rus. Numele echipei Bayern Munchen apare într-una din discuţiile telefonice interceptate în timpul "operaţiunii Troika" din iunie 2008, în urmă investigaţiilor fiind arestaţi, printre alţii, şi capii reţelei, Gennadi Petrov, Leonid Khristoforov şi Vitali Izgilov.

Petrov este considerat unul dintre principalii capi ai mafiei ruseşti iar interceptările telefonice au indicat faptul că are relaţii de înalt nivel în ţara să. În acest moment, Petrov este eliberat condiţionat în Spania, după ce a plătit o cauţiune de 600.000 de euro.

În luna octombrie 2008, presa spaniolă a oferit date despre acele discuţii compromiţătoare ce anunţau o posibilă vânzare a semifinalei şi a finalei Cupei UEFA. Semifinala urma a fi cumpărată pentru sumă de 50 de milioane de euro. Zenit a câştigat atunci semifinală cu Bayern (4-0) şi în finală s-a impus cu 2-0 în faţă celor de la Glasgow Rangers.

UEFA a început încă din 2008 o investigaţie separată, dar acum a decis să colaboreze cu Forţele de Securitate din Spania, care sunt implicate în luptă contra mafiei ruseşti. Un oficial al UEFA a anunţat că au "intensificat investigaţiile în acest caz", însă nu a oferit mai multe informaţii.

Potrivit publicaţiei spaniole mai sus citate, în acest moment, nici UEFA şi nici autorităţile spaniole nu au obţinut date concludente pentru a putea acuza pe Bayern şi Glasgow de vâ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 2 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A renunțat la cariera în Bioinginerie Medicală și s-a făcut pompier, pentru a salva vieți. Cine este Alexandra Carla Poliec

Gandul acum 3 ore
Alexandra Carla Poliec este o tânără de 23 de ani din Botoșani. Ea este absolventă de bioinginerie medicală, iar vineri a depus jurământul militar la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, potrivit unui comu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°