Iliescu denunta "stalinismul" legii lustratiei, tocmai el, care a pus umarul la importarea stalinismului in Romania si la construirea regimului totalitar. Dupa adoptarea legii lustratiei, cei mai vocali sint opozantii legii - adica cei care i se opun fie pentru ca sint direct vizati, fie ca o fac de pe pozitii etice, si scepticii - cei care considera ca legea este prea blinda, ca vine prea tirziu si ca oricum nu va produce efecte, intre altele si pentru ca va interveni Curtea Constitutionala. Partizanii lustratiei sint acum multumiti, dar nu duc discutia mai departe in termeni procedurali, pentru a vedea cum anume va fi implementata legea si care ii va fi impactul. Cei vizati de lege ies la bataie cu argumente pe care le-am auzit de multe, de foarte multe ori. Cel mai virulent, dar si cel mai ilegitim dintre contestatari este Ion Iliescu, care acuza prevederile de tip "totalitar", "stalinist" ale legii. O apreciere de acest fel venita din partea unui fost lider comunist de rang inalt, implicat activ in construirea totalitarismului, a stalinismului romanesc, ar fi hilara, daca nu ar fi scandaloasa si stupefianta. Este nevoie de multa indolenta morala si iresponsabilitate pentru a acuza cu asemenea detasare, in conditiile in care Ion Iliescu a fost el insusi parte din povestea pe care o denunta formal, pentru a-si servi stilistic scopuri prezente, si pentru care poveste nu exprima - deschis, profund si sincer - regrete personale. Documentele descoperite in ultimii ani arata clar ca Iliescu a avut, din anii ‘50, profilul clasic al activistului stalinist - virulent, intransigent, delirant, posedat de ideologie, servil si drastic totodata. A fost implicat in exmatricularile de dupa 1956, a contribuit ca propagandist la spalarea creierelor in anii '60, a coordonat Securitatea ca prim-secretar la Iasi in anii '70 si s-a pastrat in angrenajul puterii pina in anii '80 (carier