„U" Cluj are mari şanse să fie a doua echipă promovată din seria B a ligii secunde, dar este acuzată de lucruri murdare.
FC Universitatea Cluj a terminat la egalitate, cel puţin pe teren, meciul cu FC Argeş, din deplasare, 1-1, şi rămâne, în continuare, cu şanse reale la cel de-al doilea loc promovabil în Liga I. Egalul celor de la Dacia Mioveni cu FC Baia Mare, dar mai ales evenimentele de la Piteşti, unde fanii argeşeni au invadat terenul, sunt două argumente puternice pentru elevii pregătiţi de Cristi Dulca în ideea revenirii pe prima scenă. Modalitatea însă prin care „U" se îndreaptă spre Liga I le-a lăsat un gust amar atât contracandidatelor, cât şi anumitor suporteri.
Promovare la „masa verde"
Lovitura de pedeapsă, în opinia multora caraghioasă, primită de clujeni în finalul meciului de la Piteşti, a declanşat furia, în special a gazdelor, la adresa echipei clujene. „Este o ruşine ce s-a întâmplat pe teren. Aşa ceva nu am văzut niciodată şi cu siguranţă Universitatea nu merită să promoveze. S-a văzut că am jucat corect, fotbaliştii şi-au apărat corect şansele, dar nu am putut face mai mult în condiţiile actuale", a răbufnit tehnicianul Argeşului, Cristian Negru. Chiar dacă a terminat la egalitate meciul pe teren, FC Argeş are toate şansele să piardă la „masa verde" partida de sâmbătă, după ce proprii fani au intrat pe gazon pentru a-i lua „la rost" pe arbitri şi au oprit meciul timp de 10 minute.
„Ne-am simţit viaţa pusă în pericol, acei oameni ar fi putut avea cuţite la ei. Este inimaginabil aşa ceva şi nu credeam că în anul 2010 se pot întâmpla asemenea lucruri", a comentat tehnicianul „studenţilor", Cristi Dulca, incidentele care le-ar putea aduce clujenilor alte două puncte în clasament. De altfel, alb-negrii se bazează foarte mult pe această victorie la „masa verde", mai ales că finanţatorul Florian Walter este reprezentul ligii se