Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua renunţării la Facebook a eşuat

Publicat in Romania Libera, luni 31 mai 2010 ·

Stârnită de politicile de confidenţialitate ale Facebook, "Quit Facebook Day", programată pentru luni, 31 mai, ar fi trebuit să fie mai populară, potrivit ft.com/techblog. Mai puţin de 25.000 de utilizatori au renunţat la contul lor de Facebook, la iniţiativa a doi dezvoltatori web din Canada, care au militat pentru renunţarea la reţeaua de socializare. MONEY.ro a intervievat cei mai importanţi specialişti români din online cu privire la politica de confidenţialitate şi etica reţelei de socializare.

Ţinând cont de faptul că Facebook deţine în jur de 500 de milioane de utilizatori, cei care au renunţat la contul lor, cu ocazia "Quit Facebook Day" reprezintă o parte neglijabilă, 0,00005%, încadrându-se, probabil, în limitele normale ale renunţărilor de zi cu zi. Se pare că ori Facebook a reuşit să-şi îmbunătăţească politica de confidenţialitate în ochii publicului ori marea majoritate a utilizatorilor nu ţin destul de mult la protecţia datelor personale.

"Câta vreme eşti liber să accepţi sau nu condiţiile Facebook şi deci să aderi sau nu la acel ‘contract', totul e OK. Important este să nu se schimbe regulile în timpul jocului decât, eventual, având posibilitatea să ieşi din joc şi să nu facă altceva decât spun în ‘contract'. Nu cred că o companie de o astfel de dimensiune, cu astfel de investitori şi cu asemena planuri de viitor îşi poate permite un joc care sa nu fie etic 100%. În tot cazul, toate experienţele relaţiilor mele cu Facebook mă îndeamnă să fiu convins de corectitudinea lor. Este decizia fiecăruia legat de ce şi cât publică pe Facebook", a declarat Radu Georgescu, preşedintele GECAD Group, citat de Realitatea.net.

Utilizatorii ar trebui însă să gândească de două ori când publică informaţii pe reţeaua de socializare, atrage atenţia specialistul în dreptul tehnologiei informaţiilor Bogdan Manolea. "Poţi să publici orice informaţie pe Fac

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum o ora
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 54 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 36 minute
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Putin i-a promis lui Trump că va cruța trupele ucrainene din Kursk. Nu fără a pune condiții imposibile

Ziare.com acum 43 minute
Donald Trump l-a îndemnat vineri, 14 martie, pe Vladimir Putin, să cruţe trupele ucrainene pe care Rusia le împinge afară din regiunea Kursk, un apel pe care liderul de la Kremlin a declarat că îl va onora dacă acestea se predau, relatează Reuters.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°