Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Razvratiti in al 12-lea ceas Revolta la penitenciar

Publicat in Ziua Constanta, luni 31 mai 2010 ·

Demers fără precedent al lucrătorilor de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Poarta Albă. Peste 20 de angajaţi ai închisorii au dat în judecată instituţia, nemulţumiţi de tăierea unor sporuri. În prezent, cele 21 de dosare au fost înregistrate pe rolul Secţiei Contencios administrativ şi fiscal al Tribunalului Constanţa, urmând să se fixeze prima înfăţişare în dosar. La polul opus, surse avizate susţin că nu este exclus ca demersul angajaţilor să aibă legătură cu inspecţia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, programată pentru luna iunie.

La sfârşitul săptămânii trecute, pe rolul Tribunalului Constanţa au fost înregistrate 21 de acţiuni ale angajaţilor Penitenciarului de Maximă Siguranţă Poarta Albă. Reclamanţii sunt Virginia Laura Manea, Vasile Sorin Lazăr, Marian Scrioşteanu, Adrian Vasile, George Gabriel Presură, Adrian Malciu, Vasile Aurel Tamaş, Constantin Tătaru, Marius Trache, Daniel Popescu, Monica Savu, Cătălin Damian, Marian Ciobanu, Ovidiu Bejinaru, Gică Spătaru, Iulian Florin Alexandru, Costel Marian Anghel, Dumitru Daniel Stoian, Neazi Irmau Tair, Paula Iorgu şi Olimpiu Dănuţ Moisa. În fiecare din cele 21 de dosare separat înregistrate, pârât este Penitenciarul Poarta Albă, iar obiectul este reprezentat de „anulare act administrativ".

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă, inspectorul Gabi Botezan, procesele intentate penitenciarului s-au născut ca urmare a tăierii sporurilor pentru absolvirea studiilor superioare, de care aceştia beneficiau în baza adeverinţelor emise de unităţile de învăţământ. Dat fiind că adeverinţele respective aveau valabilitate un an, iar, ulterior expirării acestora, reclamanţii nu s-au prezentat cu diploma de absolvire a facultăţii, sporurile le-au fost tăiate.

Pe de altă parte, surse avizate susţin că demersul angajaţilor Penitenciarului Poarta Albă nu ar fi străin de apr

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Coaliţia a stabilit data alegerilor prezidenţiale: Primul tur de scrutin va avea loc pe 4 mai iar turul doi de scrutin, pe 18 mai. Crin Antonescu, reconfirmat candidatul coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 14 minute
Coaliţia de guvernare care s-a reunit, miercuri, la Palatul Victoria, a stabilit data alegerilor prezidenţiale, primul tur de scrutin urmând să se organizeze pe 4 mai iar turul doi de scrutin, pe 18 mai, potrivit unor surse politice. PNL a anunţat o

Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu - „Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize”

Ziua Constanta acum o ora
Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să fie necesară o notificare în platforma ESTA - Electronic System for Travel Authorization. Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să f

Cum arată Cazinoul din Constanța după renovare: ”La un pas de redeschidere” FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Cazinoul din Constanţa este la "un pas de redeschidere", a anunţat miercuri, 8 ianuarie, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Acesta a precizat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emble

Elevii care învață bine vor putea promova doi ani într-un singur an școlar

Wall-Street.ro acum o ora
Ordinul ministrului Educaţiei pentru aprobarea metodologiei privind promovarea a doi ani de studii într-un an şcolar în învăţământul preuniversitar a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial. Elevii capabili de performanţe şcolare înalte pot prom

„America mexicană, sună bine”. Cum i-a răspuns lui Donald Trump preşedinta Mexicului după ce acesta a spus că vrea să redenumească Golful Mexic în Golful Americii

News.ro acum 2 ore
Denumirea „Golful Mexic” este recunoscută la nivel internaţional, a declarat miercuri preşedintele mexican Claudia Sheinbaum, ca răspuns la comentariile preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, privind redenumirea sa în „Golful Americii”, relatează

Premierul Groenlandei se întâlneşte cu regele Danemarcei în contextul interesului SUA pentru insulă

BusinessMagazin acum o ora
Premierul Groenlandei, Mute Egede, se întâlneşte cu regele Frederik la Copenhaga, după ce Donald Trump şi-a reiterat dorinţa de a adăuga insula Groenlanda teritoriului SUA, anunţă Reuters.

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum 4 ore
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

Crin Antonescu rămâne deocamdată candidatul Coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale. Urmează să fie făcut un sondaj

HotNews acum 20 minute
Coaliția PSD-PNL-PDMR-Minorități a stabilit, miercuri seară, în prima ședință din acest an, ca Crin Antonescu să rămână în continuare candidatul pentru alegerile prezidențiale, au declarat pentru HotNews.ro surse politice. „În prima ședință a Coaliț

Cinci oferte au fost depuse la contractul pentru proiectarea şi execuţia drumului expres Focşani-Brăila. Contractul pentru drumul lung de 73 kilometri are o valoare de 5,3 miliarde lei

News.ro acum o ora
Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) anunţă că a primit, miercuri, 8 ianuarie 2025, cinci oferte de la asocieri şi constructori din România, Bulgaria şi Italia la contractul pentru proiectarea şi execuţia drumului expres Focşani-Brăila. C

Merge la închisoare! Daniel Onoriu a fost condamnat cu executare la 2 ani și 6 luni

Cancan acum o ora
Daniel Onoriu și-a aflat sentința! Pilotul de raliuri a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare, iar judecătorii au decis să îi reducă pedeapsa inițială, cea de 3 ani și 6 luni. Decizia finală a instanței a fost ca acesta să își petreacă

Vremea

București
acum

11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/14°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

mie.

8°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

6°/13°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°