După ce o bună parte din finală s-a bătut cu Grecia pentru locul 5, România s-a desprins decisiv în urma punctelor primite din Republica Moldova.
Ediţia de anul acesta, cu costuri de 25 milioane euro, a fost mai puţin fastuoasă decât cea trecută, când Rusia a cheltuit 32 milioane de euro pentru organizare. Melodiile însă au fost ceva mai proaspete: astfel, din primele 10 locuri, doar o piesă sună etno-pop şi nu este cântată în engleză - este vorba de „OPA", piesa grecilor de la Georgos Alkaios & Friends, cu care Paula Seling şi Ovi au concurat umăr la umăr pentru locul 5, până când au venit cele 12 puncte decisive din Republica Moldova, care ne-au creat un avans greu de surmontat. „A fost o tensiune extraordinară... Dincolo de jocurile politice sau de prietenie, primele trei piese aduc un aer proaspăt", a declarat Paul Nancă, managerul Paulei Seling.
Doar Moldova ne-a dat punctajul maxim
„Playing with fire", piesa românilor, s-a clasat pe locul 3, cu un total de 162 de puncte. Punctajul maxim de 12 puncte a fost acordat de Republica Moldova. Am mai primit 10 puncte de la Spania, Norvegia (ţara unde, de 10 ani, trăieşte Ovi), Suedia şi Portugalia şi 8 puncte de la Danemarca, Marea Britanie, Cipru şi Israel. Este pentru a doua oară în istoria Eurovision când România prinde un loc pe podium, după 2005, când Luminiţa Anghel şi Sistem au ocupat un loc similar.
Chiar dacă rima „fire/desire" este una foarte previzibilă şi „fără de care Eurovisionul nu ar mai fi Eurovision" (potrivit cusurgiilor de la The Guardian), piesa românilor a cucerit publicul prin ritmul antrenant şi prestaţia destul de cool a interpreţilor - peste rock-ul desuet al turcilor de la maNga, care au ocupat locul 2. „Sunetul rebeliunii - sau cel puţin ar putea fi, dacă s-ar fi auzit cu zece ani în urmă", strâmbă din nas cronicarul de la The Guardian, care are cuv