Programul „Casa Verde“ pentru persoane fizice va începe la 30 iunie. Actele trebuie depuse la Agenţiile judeţene pentru Protecţia Mediului, iar solicitanţii vor primi banii pe criteriul „primul venit – primul servit“.
Românii care vor să-şi instaleze panouri solare, pompe de căldură sau centrale ecologice pe pleţi pentru a plăti facturi mai mici la căldură şi apă caldă o pot face pe banii statului. Până cel târziu la sfârşitul lunii acesteia va începe programul „Casa Verde" pentru persoane fizice.
Citiţi şi:
600.000 de euro pentru minciuna aerului excepţional
Craiova: Ia energia din vânt şi soare
Planuri noi pentru emisiile poluante
„Am finalizat ghidul de finanţare, iar până cel târziu la 30 iunie pornim efectiv programul", a declarat Laszlo Borbely, ministrul Mediului şi Pădurilor. Pentru acest program vor fi alocaţi din Fondul de Mediu 110 milioane de lei în prima fază, cu posibilitatea de prelungire, dacă cererile vor depăşi oferta iniţială.
Banii vor fi repartizaţi pe judeţe, în funcţie de numărul de locuitori. Programul se adresează persoanelor fizice, proprietari de locuinţe individuale, care vor primi o sumă fixă pe proiect. Pentru instalarea de centrale pe peleţi, statul dă 3.000 de lei, pentru achiziţionarea de panouri solare 6.000 de lei, iar pentru pompele de căldură 8.000 de lei.
Solicitanţii trebuie să dea bani înainte
Ministrul Mediului spune că procedura de obţinere a cestor bani este una cât se poate de simplă. „Totul a fost organizat pentru a nu birocratiza procesul. Este simplu, documentaţia, poate fi depusă în numai două zile", a precizat Laszlo Borbely.
Oamenii care vor să-şi instaleze panouri solare pe case sau pompe de căldură vor depune actele necesare la Agenţiile judeţene pentru Protecţia Mediului, unde vor fi semnate şi contractele. „Nu trebuie să se depla