Pentru Germania, criza de încredere care afectează zona euro nu prezintă numai inconveniente: scăderea monedei euro îi stimulează exporturile şi îi este mai uşor să-şi refinanţeze datoria, afirmă economiştii citaţi de AFP.Dar criza rămâne criză, iar Germania nu va fi neapărat învingătoare, adaugă aceştia.De la începutul crizei greceşti, indicele vedetă al Bursei din Frankfurt "a rezistat mai bine decât ceilalţi indici europeni, datorită unui euro slăbit", afirmă St
Pentru Germania, criza de încredere care afectează zona euro nu prezintă numai inconveniente: scăderea monedei euro îi stimulează exporturile şi îi este mai uşor să-şi refinanţeze datoria, afirmă economiştii citaţi de AFP.
Dar criza rămâne criză, iar Germania nu va fi neapărat învingătoare, adaugă aceştia.
De la începutul crizei greceşti, indicele vedetă al Bursei din Frankfurt "a rezistat mai bine decât ceilalţi indici europeni, datorită unui euro slăbit", afirmă Steffen Neumann, de la banca LBBW.
De fapt, de la 1 ianuarie, Dax a progresat cu 0,65%, în timp ce indicele paneuropean Eurostoxx 50 a pierdut peste 11%.
"Scăderea monedei unice este o veste foarte bună pentru întreprinderile celui de-al doilea exportator mondial", adaugă analistul. Acest lucru face ca maşinile Volkswagen, produsele chimice ale BASF sau echipamentele pentru automobile ale Bosch să fie mai competitive în afara Europei.
Scăderea euro nu prezintă totuşi niciun avantaj pentru exporturile dintre ţările din zona euro, care reprezentau 42% din comerţul exterior german în 2009, menţionează economiştii.
Şi alte ţări europene, cu exporturi puţin specializate, precum Franţa şi Italia, profită mai mult de slăbirea monedei euro, deoarece exporturile lor sunt mult mai sensibile la variaţiile de preţuri, remarcă Heinrich Bayer, de la Commerzbank. Clienţii sunt g