Mircea a surprins şi curcubeul, în pozele sale. Solcanu s-a imortalizat alături de câinele său
În dimineaţa zilei în care împlinea 34 de ani Mircea s-a decis să plece la Sibiu alături de cel mai bun prieten al sau, căţelul Rich.
"Am vrut să-mi fac ziua la înălţime aşa că m-am trezit, m-am urcat în maşina şi am plecat. Planul iniţial era sa beau o cafea la Sibiu dar nu am ajuns până acolo din cauza zăpezii. M-am trezit undeva, pe la jumatatea drumului, la o distanţă de 300 de metri de cabana Capra înconjurat de zăpadă. În jur nu mai era nimeni aşa ca am încercat să întorc. Nu mi-a ieşit aşa că am mers cu spatele o bună bucată de drum. Am răsuflat uşurat când am putut să întorc pentru că deja îmi imaginam ca voi ramane blocat pe Transfăgărăşan", povesteste Mircea
Drumeţia lui Solcanu s-a încheiat cu un weekend de răsfăţ la piscina de la Susai: "Am înotat, am stat la soare şi am citit. Mi-am încărcat bateriile în creierii munţilor. Am văzut un curcubeu magnific şi m-am plimbat în pădure."