„O anumită parte a presei“ n-a ezitat să-i facă lui Ion Iliescu o campanie electorală profesionistă. Printre adoratorii feseniştilor se regăsesc voci incisive din presa de astăzi. Jurnalista Corina Drăgotescu îl slăvea, în ianuarie 1990, pe „domnul Iliescu al nostru“.

Înainte de sinistra descindere a minerilor în Bucureşti la 14 iunie 1990, publicaţii precum „Adevărul", „Dimineaţa", „Libertatea" şi „Azi" înfierau fenomenul „Piaţa Universităţii" şi partidele istorice. „Adevărul" se pretindea „cotidian independent", în timp ce „Azi" nu făcea un secret din faptul că este oficiosul Puterii.

Mai citiţi şi:

Misterele Revoluţiei: "Adevărul", două luni de dezvăluiri

Miron Cozma se întoarce: "Avem multe de discutat!"

La cârma diversiunilor din presă se afla, din umbră sau explicit, Silviu Brucan, un personaj-cheie al „regimului Iliescu", responsabil cu „direcţionarea" acestui segment din aşa-zisa presă liberă.

Nu întâmplător, dintre metodele de manipulare folosite de jurnaliştii de la „Adevărul", cele mai multe aduceau aminte de apucăturile propagandistice din anii '50, când Brucan tuna şi fulgera în „Scînteia". Din cadru lipseau doar procesele-fantomă şi gloanţele în ceafă.

Manipularea, uşor mai sofisticată, se făcea pe mai multe fronturi: prin intermediul unor opinii de la cititori, întotdeauna pro-FSN, scrisori, unele măsluite, dar şi direct, prin „peniţele" jurnaliştilor. „Adevărul" publica înainte de alegerile din mai 1990 o serie de epistole, venite pe adresa redacţiei, care discreditau vădit fenomenul „Piaţa Universităţii" şi îl puneau într-o lumină aproape sacră pe Ion Iliescu.

„Regret atitudinea politică a fiicei mele"

Astfel, un oarecare Paul Crăciunescu apare în „Adevărul" la rubrica „Cititorii despre Piaţa Universităţii" declarând, halucinant, că, neîndoielnic, „Piaţa" este un fenomen „com