Foarte probabil că despre starea generală a unei societăţi poţi afla multe numai uitându-te la felul în care membrii acesteia obişnuiesc să petreacă.

Ieri. Existau serbări şi festivităţi câmpeneşti la care se dansa în hore. Apoi au fost balurile, găzduite de marile saloane boiereşti, la care se puneau la cale încuscriri şi căsătorii şi se dansa menuet sau cadril. Câteodată, baluri mascate, cu rochii malacof, crinoline, strasuri, coafuri extravagante, mantii şi măşti, totul în ritm de vals. Apoi au fost seratele, serbările de binefacere în grădini publice şi kermessele cu şansonete, romanţe sau ritmuri lăutăreşti, veselie, mâncare şi băutură bună până dimineaţă. Domni galanţi şi doamne cochete. Apoi au fost petrecerile de apartament, bairamurile, chindiile sau chefurile, în cercuri restrânse, cu muzica dată încet sau nu prea tare. Reuniunile şi banchetele. Până la un moment dat în timp, ideea comună a tuturor acestor variante de petreceri a fost eticheta.

Azi. Ideea de etichetă a suferit oarecare schimbări de nuanţă. Cea mai recentă şi mai pe val petrecere înregistrată în capitală s-a petrecut săptămâna trecută la metrou, în staţia Gara de Nord, ea începând, evident, după miezul nopţii, şi a purtat denumirea directă de „The Real Underground Party". Ca să poţi participa, era nevoie să fi primit, în prealabil, o invitaţie în care să ţi se spună exact locul de desfăşurare a petrecerii, în urma căreia confirmai prezenţa ta acolo şi erai apoi trecut pe o listă. Nu puteai participa la petrecere dacă nu erai pe listă - treaba ta cum ajungea numele tău acolo.

Peronul staţiei de la metrou era străbătut de lasere şi lumini de club, oamenii cei mai „hip" se plimbau încoace şi încolo, fumând şi bând cea mai nouă marcă de bere, iar două trenuri erau oprite în staţie, de o parte şi de alta a peronului, în care trenuri puteai viziona instalaţii video şi video m